Rareș Bogdan vrea o coaliție cu PSD pentru încă 10 ani: Vioara întâi să fie Nicolae Ciucă

0
Publicat:

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, miercuri, că își dorește ca actuala coaliție cu PSD să continue încă 10 ani de zile, cu liderul liberalilor Nicolae Ciucă președintele țării.

Rareș Bogdan ar vrea ca în următorii 10 ani Nicolae Ciucă să fie președintele țării Foto: Arhivă

Cam 10 ani de aici înainte, ca în Germania. În coaliția CDU-SPD, din care din când în când mai făcea parte FDP-ul liberal, un fel de UDMR, sigur în altceva, nu au legătură cu etnia în FDP-ul German, vioara întâi a fost permanent CDU. Eu îmi doresc ca vioara întâi să fie Nicolae Ciucă, respectiv PNL, în parteneriat cu SPD-ul nu al domnului Scholz sau al domnului Schroeder, ci al domnului Ciolacu”, a declarat Rareș Bogdan, la Digi24, după ce a fost întrebat care este punctul până în care PNL își dorește coaliția cu PSD.

Prim-vicepreședintele PNL a reiterat, spunând că își dorește ca în următorii 10 ani liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, să fie președintele țării.

Când am vorbit de 10 ani, vorbind despre doamna Merkel, cu regim parlamentar ca și cel german, în care cancelarul are și roluri pe care le are președintele, am vorbit de fapt despre o proiecție de putere pentru 10 ani a unui nou președinte, Nicolae Ciucă”, a afirmat Rareș Bogdan, întrebat dacă își dorește o coaliție pentru următorul deceniu cu aceiași doi președinți ai PSD, Marcel Ciolacu, și PNL, Nicolae Ciucă.

Luna trecută, prim-vicepreşedintele PNL afirma cu privire la coaliția PNL - PSD, că este "o căsătorie de convenienţă", făcută ca urmare războiului din Ucraina.

Reacția lui Rareș Bogdan, după ce Paul Stănescu a spus că s-a supărat pe el

Rareș Bogdan a reacționat și cu privire la o declarație a secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care a spus l-a supărat o declarație a europarlamentarului PNL.

Eu știți ce aș fi declarat în locul domnului Stănescu? Că mă bucur că colegii noștri care conduc județe liberale au reușit să curgă lapte și miere, acum e momentul să câștigăm noi, și să luăm și laptele și mierea și să ne ducem către cetățeni. Domnia sa a ales un alt mod de a răspunde, poate era ușor nervos. Este firesc ca eu să susțin, și să-mi ridic în slăvi pentru că am pe ce, și pe Ilie Bolojan și pe Dumitrel, și pe Flutur, și pe Boc, și pe Dunca, și pe Cîmpean, Ionel Bogdan, Cionca etc. Cum e absolut firesc ca secretarul general PSD să susțină pe cei de la Dâmbovița, Galați, Olt, Dolj, unde domniile lor consideră că fac performanță. Părerea noastră e ușor diferită dar sigur că ne vom înțelege pe punctele comune care ne fac să mergem înainte”, a declarat Rareș Bogdan, întrebat cu privire la declarația secretarului general al PSD Paul Stănescu care a spus că: „Colegii liberali m-au supărat foarte tare. Dar sunt foarte supărat. Acum liberalii iau 15% în București, noi avem undeva 30%, oare cine știe să administreze mai bine”.

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat, marţi, că l-a supărat faptul că europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus că în administraţiile liberale curge lapte şi miere, iar în cele social-democrate situaţia nu e prea bună.

Am văzut o ştire cu domnul Rareş Bogdan, care m-a supărat rău, rău de tot. Ne spunea Rareş Bogdan. Spunea că acolo unde sunt administraţii liberale curge lapte şi miere şi acolo unde sunt administraţii PSD nu e prea bine”, a afirmat Paul Stănescu, la Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei PSD Bucureşti, conform News.ro.

Paul Stănescu i-a transmis lui Rareş Bogdan că PSD a avut, în perioada 2016 - 2020 o guvernare bună la Bucureşti, însă între 2020 şi 2024 a fost la putere majoritatea formată din PNL şi USR, iar rezultatele de văd. „Le-aş spune colegilor noştri să ne respecte, ca să-i putem respecta şi noi”, a adăugat Stănescu.

Domnule Rareş Bogdan, haideţi să vorbim de Bucureşti. Cel mai bun exemplu este Bucureştiul, de aici se dă ora exactă. În 2016-2020, PSD a avut o guvernare bună la Bucureşti. În 2020-2024, am avut majoritate formată din PNL şi USR, iar rezultatele se văd. Ei după 4 ani de administraţie în Bucureşti iau sub 15%, noi luăm peste 30%. Oare cine a făcut administraţie mai bine, noi sau ei? Le-aş spune colegilor noştri să ne respecte, ca să-i putem respecta şi noi”, a mai spus secretarul general al PSD, conform sursei citate.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi la Buzău, că acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor curge lapte şi miere, iar acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu câteva excepţii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani