Rareş Bogdan, despre coaliţia PNL- PSD: O căsătorie de convenienţă. Nu vă gândiţi că suntem îndrăgostiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, eurodeputatul Rareş Bogdan, a mulțumit, duminică, primarilor liberali din județul Brăilă că nu și-au schimbat partidul, comparând coaliţia PNL- PSD cu "o căsătorie de convenienţă".

Rareş Bogdan a spus cu privire la coaliția PNL PSD că a fost făcută din cauza războiului Foto Arhivă
Rareş Bogdan a spus cu privire la coaliția PNL PSD că a fost făcută din cauza războiului Foto Arhivă

Vreau să mulțumesc primarilor noștri liberali din Brăila, pentru că știu că aici sunteți pe front, stiu că să fii primar aici liberal este complet diferit și mult mai greu decât la Cluj, Bihor, Maramureș, Alba sau Arad. Și tocmai de asta meritați tot respectul nostru, tot ajutorul și mă bucur că nu v-ați lăsat seduși”,  a declarat Rareș Bogdan, la evenimentul de lansare a candidatului PNL în comuna Ianca, județul Brăila.

Prim-vicepreşedintele PNL a afirmat cu privire la coaliția PNL - PSD, că este "o căsătorie de convenienţă", făcută ca urmare războiului din Ucraina.

"Vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine şi pe ceilalţi, uneori există căsătorii de convenienţă, nu spun de interes, în care îţi respecţi partenerul, că te-a pus mama cu tata să te însori, dar asta nu înseamnă că eşti şi îndrăgostit. Nu vă gândiţi cumva că suntem îndrăgostiţi cu cei care au condus judeţul acesta mult timp, nici într-un caz.

Dar, în acelaşi timp, ştiu ceva, că azi noapte Kievul a fost bombardat, că se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa. Mai ştiu că am văzut declaraţiile şi le văd, ale lui Medvedev şi Putin, legate de gurile Dunării şi Testamentul lui Petru cel Mare şi mai ştiu o chestiune, că dacă cade Nikolaiev şi Odesa şi dacă Rusia se apropie de Rieni, de Izmail şi atât de aproape de Brăila şi de Galaţi şi de Tulcea, România este într-un real pericol. Iar Moldova este sub un pericol total. Așa că dragii mei să gândim matur, să ne gândim ce putem face pentru țară, să ne gândim la viitor, iar dvs. să vă gândiți în primul rând la viitorul județul dumneavostră, a orașului dumneavostră și la viitorul copiilor dumneavostră, pentru că i-ați educat în spirit patriotic, cu credință și frică de Dumnezeu", a completat Rareș Bogdan.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, că știe că prim-vicepreşedintelui Rareş Bogdan nu i-a fost ușor să accepte coaliția cu PSD.

Știu că nu îi este ușor dl. Rareș Bogdan să fie pe listă cu cei pe care i-a criticat în toată activitatea dumnealui ca jurnalist, dar știți cum este în viață, oamenii inteligenți și patrioți au acel minim de disponibilitate pentru un minim sacrificiu de orgoliu, pentru binele țării, nu pentru binele personal”, a spus Ciucă.  

Nicolae Ciucă a afirmat că PNL a ales să meargă pe listă comună cu PSD la alegerile europarlamentare în contextul factorilor regionali și internaționali „care s-au complicat”.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite