Video Rapoartele SRI, ținute la secret, după ce au fost blocate în sertarele Parlamentului. Abrudean: „Trebuie aprobate cât mai rapid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre blocajul rapoartelor privind activitatea SRI în Parlament, admițând că acest lucru generează speculații. El a precizat că urmează să discute cu colegii săi pe această temă. 

„Sunt președinte (n.r. - Senatului) de foarte puțin timp. Am văzut subiectele de curând și sigur că încerc să aflu și eu motivele pentru care aceste rapoarte sunt blocate în Parlament, pentru că nu înțeleg rațiunea. Nu cred că există o logică în spatele acestei inacțiuni a Parlamentului. Până la urmă, dacă vrem să avem un control civil serios asupra serviciilor de informații, asta trebuie să se regăsească și prin aprobarea acestor rapoarte de activitate în Parlament și transparentizarea lor, pentru că, până la urmă, asta ne dorim cu toții. (...)

Ele sunt ale comisiilor de control SRI și SIE, membrii acelor comisii au acces la aceste rapoarte, apoi, după ce ele ajung la Birolurile Permanente Reunite, se aprobă în plen și apoi devin publice. Recunosc că nu le-am văzut nici eu și o să mă uit cu mare atenție”, a explicat Mircea Abrudean, șeful Senatului, la interviurile Adevărul.

Președintele Senatului a precizat că urmează „un dialog mai serios pe această temă”. 

„Vreau să înțeleg și eu care este situația și să facem ce e de făcut cât mai rapid. Adică nu este normal, ca nu știu, 3 sau 4 rapoarte, 3 sau 4 ani, să nu ai aceste rapoarte transparente, pentru că ele devin transparente odată ce au fost aprobate în plenul Parlamentului. (...) Din punctul meu de vedere, cred că aceste rapoarte trebuie aprobate cât mai rapid, pentru a nu genera speculații inutile, pentru că nu cred că este ceva ce vrem să ascundem, dacă vorbim de transparență și Parlamentul este cea mai reprezentativă instituție din acest punct de vedere. Cred că trebuie să ne facem treaba.

Și dacă vrem ca aceste servicii să fie eficiente, să fie controlate civil, că au un control civil, nu vorbesc doar de directorii civili, ci vorbesc de aceste comisii, care, până la urmă, controlează activitatea lor, trebuie sprijinite în acest sens. Adică ei și-au făcut treaba, și-au făcut rapoarte de activitate, haideți să le publicăm, să vadă oamenii ce au făcut aceste servicii, pentru că prea mult se speculează asupra lor, și nu cred că e sănătos. Și am văzut în istoria recentă că am avut parte de tot felul de speculații”.

Rapoartele de activitate ale SRI, blocate în Parlament

Rapoartele anuale de activitate ale Serviciului Român de Informații (SRI) nu au mai ajuns de patru ani în plenul Parlamentului, deși votarea lor de către aleși este obligatorie prin lege, potrivit HotNews. Ultima dată când un raport a fost votat în plen a fost în octombrie 2023, acesta fiind legat de activitatea SRI din 2020.

Potrivit legii, SRI trebuie să prezinte Parlamentului în fiecare an un raport de activitate. Raportul ajunge mai întâi în Comisia de control a SRI, apoi este transmis Birourilor Permanente reunite și este supus votului plenului reunit, documentul devenind apoi public. Cele 4 documente ar fi fost însă blocate, inclusiv cu acordul liderilor partidelor politice, acuză fostul șef al Comisiei de control a SRI. „Eu sunt convins că după ce vom avea o conducere la SRI se vor supune votului”, afirmă actualul șef al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. 

Documentele ar conține informații inclusiv despre legătura dintre Rusia și curentului suveranist din România.

Interviul integral, pe Adevărul 

Mircea Abrudean a vorbit în interviul pentru „Adevărul” și despre prezența numelui său pe „lista scurtă” a numelor pentru aceste instituții.

Urmărește interviul integral aici

Șeful Senatului va discuta cu colegii săi privind rapoartele blocate FOTO Mircea Abrudean
Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%