Purtătoarea de cuvânt a USR, Ioana Răduca, numită în Consiliul de Administrație al Orange România

0
Publicat:

Purtătoare de cuvânt a USR, Ioana Răduca, a fost numită director de cabinet la Ministerul Economiei, iar ulterior în Consiliul de Administrație al Orange. Profilul profesional și contextul politic al numirilor au atras, însă, interesul public.

FOTO Ioana Răduca-Gecui / Facebook

Ultimele mișcări din zona Ministerului Economiei, condus de Radu Miruță, au stârnit atenția publică. Ioana Răduca, purtătoarea de cuvânt a USR, a ajuns în minister în vara acestui an, în funcția de director de cabinet, iar în luna octombrie a fost numită în Consiliul de Administrație al Orange, cu un venit de 2.500 de euro brut pe lună.

În același C.A. s-a găsit, de asemenea, un loc și pentru Cristina-Elena Bibarț, soția primarului PNL din Arad, Călin Bibarț.

Ioana Răduca-Gecui are studii de jurnalism, însă nu are niciun fel de pregătire economică, sau experiență administrativă.

Statul deține 20% din acțiunile Orange România. Cifra de afaceri a companiei depășește 1 miliard de euro anual.

Sursele Gândul susțin că, în momentul de față, pe lângă activitatea de la minister și cea de la Orange, Ioana Răduca-Gecui ar coordona informal și parte din campania lui Cătălin Drulă, candidatul USR pentru Primăria Capitalei.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie