PSD anunță consultări pe legile Educației. Când ajung noile proiecte de lege pe masa Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democrații au anunțat demararea unor consultări publice privind noile legi ale Educației, susținând că parlamentarii formațiunii vor depune mai multe amendamente celor două proiecte de lege elaborate de Ministerul Educației. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„PSD a început consultările publice asupra proiectelor legilor Educației: legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar”, a transmis formațiunea politică într-un comunicat de presă, anunțând o serie de consultări cu societatea civilă și specialiștii din Educație, luni, 13 martie, cu privire la legile Educației. 

Potrivit sursei citate, „în cadrul primei runde de întâlniri, parlamentarii PSD din comisiile de specialitate ale Parlamentului s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor aleșilor locali: comune, orașe, municipii și județe”, urmând că șirul de consultări să se desfășura până la finalul lunii marti.

Vor cuprinde discuții cu: reprezentanții cultelor din România, sindicate, mediul de afaceri, ONG-uri, elevi, părinți, studenți, profesori, rectori, cu grupurile parlamentare ale PSD și cu experții în Educație ai PSD din organizațiile județene ale partidului”, a mai explicat PSD, argumentând că formațiunea „consideră că viitorul Educației din România este mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise, mai ales că în ultimele trei decenii legislația din acest domeniu s-a modificat de prea multe ori, fără rezultate spectaculoase. România nu își permite încă o reformă superficială în acest domeniu”.

Formațiunea politică a mai argumentat că scopul consultărilor organizate este acela de a elabora amendamente la cele două proiecte de lege, cuprinzând observațiile și completările actorilor implicați. 

În acest sens, PSD susține participarea tuturor părților interesate la o dezbatere aprofundată și transparentă asupra modificărilor legislative propuse de Guvern. Scopul consultărilor este de a prelua din partea actorilor implicați în educație toate observațiile și completările pentru îmbunătățirea celor două proiecte de lege. Pe baza acestor discuții, PSD va elabora un set de amendamente pe care le va susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate ale Parlamentului”, a mai transmis formațiunea.

Partidul a mai susținut că, „în privința reformei propuse de Ministerul Educației, PSD va urmări în primul rând respectarea următoarelor principii:

1) Acces egal și neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) Dezvoltarea învățământului dual, bazat pe însușirea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale, care să permită absolvenților un acces cât mai bun pe piața forței de muncă;

4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc și generalizarea programului masă caldă și sănătoasă în școli;

5) Creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară;

6) Susținerea elevilor români care studiază în afara granițelor, dar și a celor care se reîntorc acasă pentru o mai bună reintegrare;

7) Salarizarea cadrelor didactice”.

Legile Educației, pe masa parlamentarilor până la finalul lunii martie 

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul dorește să finalizeze procedurile pentru a putea aproba cele două proiecte legislative elaborate la nivelul Ministerului Educației în ședința din 23 martie, urmând ca acestea să ajungă în Parlament. 

Vom avea în parcursul guvernamental pentru perioada imediată demararea procesului de avizare la nivelul tuturor minsterelor cu responsabilitate în domeniu”, a explicat premierul Nicolae Ciucă în debutul ședinței de Guvern de joi, 9 martie, arătând totodată că speră ca „procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât, nu mai târziu de şedinţa din 23 martie”, legile educației să fie aprobate la nivelul Guvernului și să fie înaintate Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. 

În același timp, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat în şedinţă principalele obiective ale proiectelor de lege. „Măsurile pe care proiectele legislative le propun, reformele, sunt bazate pe viziunea proiectului ”România educată” şi au fost îndelung dezbătute şi, aş spune eu, şi aşteptate la nivelul societăţii. Astăzi, într-adevăr, pachetul legislativ intră într-o nouă dinamică: cea a dezbaterii şi avizării în cadrul Guvernului interministeriale. Legile sunt publice de la data de 27 februarie, astfel încheindu-se întreg procesul de consultare publică”, a spus Ligia Deca.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG