Propunerile la care PNL nu vrea să renunțe în legile Educației SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii au insistat, în şedinţa coaliţiei, pentru păstrarea unor propuneri din Legile educaţiei, între acestea fiind triplarea bugetului pentru burse și extinderea învăţământului dual la postliceal şi universitar, afirmă surse politice.

„Masa caldă”, un program care a dus la reducerea abandonului școlar. Foto: Arhiva Adevărul

O primă măsură la care PNL ține foarte mult e cea prin care bugetul pentru burse se triplează și va crește numărul beneficiarilor. De asemenea, „Masa caldă” din școli să devină „Masa Sănătoasă” și de acest program să aibă parte 1 milion de copii.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, vor exista calificări pentru fiecare profil, inclusiv cele teoretice, recunoscute/acceptate pe piața muncii. Personalul didactic din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate va beneficia de o primă de instalare neimpozabilă egală cu 5 salarii minime brute pe țară, cu condiția asumării unei perioade minime de 5 ani școlari.

Foarte importantă pentru PNL este și prevederea că învățământul în sistem dual să fie extins în învățământul postliceal și universitar. Angajatorii care înființează unități de educație timpurie (0-6 ani), destinate copiilor propriilor angajați, pot beneficia de facilități. De exemplu, angajatorul poate opta pentru deducerea parțială din obligațiile ce îi revin ca plată la bugetul de stat.

Zone prioritare de educație

 Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, poate organiza unități de învățământ de tip „scoală românească din afara granițelor țării”, cu predare în limba română. De asemenea, se introduc zonele prioritare de educație pentru reducerea diferențelor privind accesul, participarea și rezultatele școlare ale elevilor aflați în risc de excluziune socială. Învățământul dual poate fi continuat în cadrul universităților, care pot constitui consorții pentru a oferi o educație de calitate.

În ceea ce privește conflictul de la Ministerul Educației, după ce secretarul de stat Florin Lixandru a criticat graba instituției pentru adoptarea legilor Educației, liderii Coaliției au încercat să-l aplaneze. Lixandru, lăsat fără atribuții miercuri dimineață, va primi noi atribuții.

„Ministrul Ligia Deca a spus despre Florin Lixandru că îi schimbă atribuţiile şi va avea o discuţie ca, de acum înainte, echipa ministerială să aibă acelaşi mesaj, cel agreat în coaliţie”, au precizat sursele citate.

„Momentan sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie. Eu aveam atribuţii pe învăţământ preuniversitar şi pe relaţia cu Parlamentul şi s-a abrogat ordinul prin care mi s-au atribuit acele atribuţii, momentan, până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară", spunea secretarul de stat, într-un mesaj publicat pe pagina sa pe Facebook. 

Păreri diferite despre calendar

Liberalii susțin că Puterea va căuta să respecte calendarul asumat inițial, astfel încât să treacă rapid de Guvern, apoi trimis pentru Parlament, ca să fie adoptate până spre finalul lunii. Și așa, planul de adoptare până pe 15 februarie e dat peste cap. 

În schimb, social-democrații susțin că e nevoie de o dezbatere mai amplă, date fiind implicațiile celor două legi. Prin urmare, ar vrea ca în Parlament să ajungă legile după 1 martie. 

Între PSD și PNL sunt mai multe dispute, de la cele legate de rotativa guvernamentală, posibila reîmpărțire a ministerelor, până la impunerea de noi taxe, cum este cazul taxei pe solidaritate, pe care social-democrații o doresc, în timp ce PNL a anunțat că se opune, prin vocile mai multor lideri.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online