Premierul Ilie Bolojan, criticat pentru planul privind angajații din primării: „Este o viziune brutală”

0
Publicat:

Angajații din primăriile de comune din țară sunt prezenţi la serviciu, dar nu lucrează cu publicul, pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de propunerile Guvernului legat de reducerile de personal din unitățile administrativ teritoriale. 

Angajații din primării nu mai lucrează cu publicul în semn de protest / Sursa foto: monitoruldecluj

Viziunea premierului Bolojan, calificată ca fiind „brutală”

Preşedintele Sindicatului Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că în majoritatea primăriilor din ţară în care SCOR are organizaţii sindicale angajaţii sunt, de vineri, într-o acţiune de protest, respectiv, sunt prezenţi la serviciu, dar nu se lucrează cu publicul, pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de propunerile Guvernului legat de reducerile de personal din primării. 

"Este o viziune brutală a primului ministru, la care nu a vrut să renunţe cu niciun preţ. Deşi există riscul să demoleze capacitatea administrativă a primăriilor comunale", a afirmat Dan Cârlan. 

Protestatarii vor, prin protestul lor, şi să le arate cetăţenilor care sunt urmărilor măsurilor pe care Guvernul le propune, în acest sens. 

"În cea mai mare parte din cele 1.345 de primării unde suntem organizaţi în forma sindicatului SCOR colegii noştri sunt într-o acţiune de protest care presupune închiderea lucrurilor cu publicul. Deci, suntem la serviciu, ne desfăşurăm activitatea în mod normal, ne rezolvăm sarcinile şi lucrările de serviciu, dar nu avem activitate cu publicul. Aceasta, pentru a acomoda cetăţenii din satele noastre cu modelul de administraţie publică locală pe care îl propune Guvernul, şi anume acela în care, după disponibilizarea de personal, funcţionarii rămaşi să fie 'tăiaţi în două' şi să se transforme în 'jumătăţi de om', care lucrează cu jumătate de normă atât la primăria de bază cât şi la o altă primărie dintr-o altă comună. Dacă cetăţeanul dintr-un sat vine la primărie pentru eliberarea unui certificat de deces, de exemplu, acesta poate da peste o situaţie în care funcţionarul tocmai trebuie să lucreze la o altă primărie. Prin această formă de protest, încercăm să-i facem pe consătenii noştri să înţeleagă ce îi aşteaptă", a explicat Dan Cârlan. 

Se anunță în continuare proteste. Angajații din primării anunță că nu vor ceda

El a punctat că acţiunea de astăzi este spontană, dar protestul va continua. 

"Facem demersuri către toţi parlamentarii noştri din judeţe să depună amendamente pe chestiunile majore care ne dor şi sperăm până în ultima clipă că raţiunea va învinge, pentru că măsura de a lucra cu jumătăţi de oameni nu este una care aduce economii la buget şi să rezolve deficitul bugetar” a mai precizat liderul. 

SCOR nu are încă o evidenţă a celor care au protestat vineri, o primă imagine fiind posibilă luni, după un sondaj intern care va avea loc în acest weekend. 

În altă ordine de idei, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Tiberiu Negrei, a declarat, pentru AGERPRES, că acţiunea de astăzi din primăriile săteşti nu aparţine FNSA şi a deplâns faptul că în România nu există o mişcare sindicală concentrată, ci este fărâmiţată. 

"Acţiunea de azi nu este a noastră şi îmi pare sincer rău, pentru că mişcarea sindicală este atât de fărâmiţată. În loc să avem o mişcare concentrată, este fărâmiţată şi nu avem efectele scontate", a punctat Tiberiu Negrei potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG