Premierul Bulgariei vine în România. Kiril Petkov se va întâlni vineri, la Palatul Victoria, cu Nicolae Ciucă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, efectuează o vizită de lucru în România. Oficialul bulgar se va întâlni vineri, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă.

Cei doi lideri se vor întâlni la Palatul Victoria, vineri, iar la întrevederea în plen a celor două delegaţii guvernamentale se va alătura comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Nicolae Ciucă şi Kiril Petkov vor susţine o declaraţie de presă comună. 

La finalul lunii martie, premierul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită oficială în Bulgaria, unde a participat la reuniunea şefilor de guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia. 

Şeful Guvernului român a avut şi o întrevedere bilaterală cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, context în care cei doi oficiali au discutat despre necesitatea cooperării între state având în vedere consecinţele războiului din Ucraina. 

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi