Predoiu: Ministrul bulgar a considerat acceptabile condițiile pentru Air Schengen. Președintele Radev n-a fost la masa de negociere

0
Publicat:

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susține că ministrul de Interne al Bulgariei a fost cel care a negociat cu omologul austriac Gerhard Karner și a acceptat condițiile puse pentru Air Schengen, în timp ce președintele Rumen Radev, vocal pe temă, nici nu s-a aflat la masa negocierilor.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu Foto: INQUAM Photos Octav Ganea

Cu tot respectul pentru declarația președintelui și pentru președintele bulgar, dar dânsul n-a fost la masa de negociere. Eu, la masa de negociere, am văzut ministrul bulgar, care a considerat acceptabile aceste soluții, în final, care a discutat cu partea austriacă, așa cum am discutat și noi”, a declarat ministrul, într-un interviu la Euronews România

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a afirmat, în cadrul unor declarații de presă, că declarațiile ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, reprezintă un pas în față, subliniind însă că este nevoie de atenție și că este importantă ridicarea controalelor la frontierele terestre. 

Condițiile impuse de ministru sunt inacceptabile pentru Bulgaria”, a spus președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a mai subliat, în cadrul aceluiași interviu că reprezentanții români au negociat intrarea în Schengen inclusiv cu frontiera terestră, dar „partea austriacă n-a făcut niciodată niciun pas înapoi.” 

Fără pas în spate

„Și aș vrea să vă spun un lucru: sigur că de la bun început noi am pus problema, vorbesc de partea română acum, a tuturor celor trei frontiere. În niciun caz nu ne-am abdicat de la acest principiu (...) Și pentru aplicarea aquis-ului Schengen, adică ridicarea controlului de la frontieră pe toate cele 3 frontiere. Dar una este ceea ce îți dorești și una e ceea ce îți arată realitatea din teren. Și cred că cineva, totuși, trebuie să o spună, că așa e onest și lucrul acesta e verificabil. Sub aspectul frontierei terestre, partea austriacă n-a făcut niciodată niciun pas înapoi. A fost destul de clară de la bun început. Pentru dânșii, în 2023, subliniez în 2023, iese din discuție să poată accepta o ridicare a controlului de frontieră la frontiera terestră, pentru că au încă probleme de migrație. Și nu cu România, au subliniat acest lucru”, a declarat ministrul.

Totodată, Predoiu afirmat că dacă România nu ar fi acceptat să intre doar maritim și aerian în Schengen, rămâneam „cu toate frontierele în afară”.

Deci, la o analiză dură așa cum trebuie făcută, dacă vrei să rămâi în contact cu realitatea, practic alternativa ar fi fost, pentru noi, cu toate frontierele în afară sau cu două frontiere înăuntru și perspectiva, scris în decizie, de a discuta frontiera terestră în 2024. Ori, eu cred că această soluție, reieșită dintr-un concert european până la urmă, pentru că multe state au fost implicate în această discuție, atenția se canalizează pe cele trei țări.

Dar, au fost multe state care au avut pe agendă acest subiect. Este o soluție bună și mai cred ceva: că refuzul unei astfel de soluții și ratarea, dacă vreți, a unui pas înainte, pe ideea că faci toți trei pașii deodată, la un moment dat, în 2024, pe lângă că ar fi fost nerealist, ar fi produs în rândul celorlalte state membre și la nivelul Comisiei, chiar și la nivelul Parlamentului European, un soi de așteptări neîmplinite și o incertitudine cu privire la poziționarea altor state în 2024.

Mai concret spus, noi ne-am bucurat de un sprijin solid al tuturor celorlalte state membre, ba chiar și Austria a spus Nu cu România avem o problemă, avem o problemă la nivel european. Avem o problemă cu privire la funcționarea spațiului Schengen. Nimeni nu putea garanta că situația ar fi rămas la fel în 2024”, a explicat ministrul.

România și Bulgaria vor intra în Schengen, din martie 2024, doar maritim și aerian, iar potrivit unei declarații anterioare a ministrului român al Afacerilor Interne, „nu suntem singurul sau primul stat care intră etapizat, unul a fost chiar Austria, au mai fost și alte state”.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete