Ponta: Lăsaţi-o în pace pe Macovei, se ocupă cu pictoriale, iar eu la "Familia Adams" nu mă mai uit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta le-a spus, luni, jurnaliştilor care i-au cerut o reacţie la afirmaţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei, să o lase în pace, el arătând că aceasta se ocupă cu pictorialele în ultima vreme, iar el la "Familia Adams" nu se mai uită de ceva timp.

Solicitat să comenteze faptul că Monica Macovei a apreciat ca "extrem de gravă" referirea sa la trecerea CSM în subordinea Parlamentului, Ponta a precizat: "Dar cine numeşte CSM, nu Senatul?".

"Monica Macovei şi cu ceilalţi, eu nu-i iau în serios. Lăsaţi-o în pace pe Macovei, ştiu că se ocupă cu pictoriale, iar eu nu mă mai uit de ceva timp la <<Familia Adams>>", a spus Ponta.

El a precizat că în declaraţia sa privind trecerea CSM în subordinea Parlamentului a avut în vedere controlul parlamentar exercitat asupra acestei instituţii.

"Vorbim de control parlamentar, vorbim de ce prevede Constituţia. Şi serviciile de informaţii sunt sub control parlamentar, avem două comisii. CSM e numit de Senat, cine să-l numescă, Dumnezeu, sfinţii?", a spus Ponta.
Premierul a criticat faptul că reprezentanţii PDL nu au legătură cu ideea de democraţie, dorind să fie ei la CSM ca să facă dosare adversarilor.

Ponta a numit-o pe Macovei "doamna cu pictorialul" şi a întrebat de ce nu s-a indignat de "minciuna gogonată" pe care a spus-o în Parlamentul European privind cele două milioane de voturi fraudate la referendum, notează Mediafax.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei, cunoscută pentru apariţiile sobre, a realizat un pictorial pentru o revistă pentru femei, publicaţie căreia i-a acordat şi un interviu în care a vorbit despre lupta anticorupţie din România.

"Ideea interviului a pornit de la dorinţa jurnaliştilor de la Harper's Bazaar de a realiza un material jurnalistic despre modelele, din diferite domenii de activitate, la care generaţia tânără se mai poate raporta. Astfel, jurnaliştii de la Harper's Bazaar au mai discutat pentru acest articol cu Leslie Hawke, Simona Popescu şi Irina Schrotter. Este un interviu serios, realizat profesionist şi vă invit să-l citiţi", scrie Monica Macovei.

Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că declaraţia premierului Victor Ponta referitoare la trecerea CSM şi a Parchetelor sub control parlamentar este "catastrofală" şi încalcă separaţia puterilor în stat.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă