PNL aduce, pas cu pas, „fiii rătăcitori” în funcții de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a început să-și recupereze din aleșii care inițial plecaseră alături de Ludovic Orban la Forța Dreptei sau care l-au susținut pe acesta la ultimul Congres al formațiunii liberale, din septembrie 2020.

Ion Iordache, ales șef al PNL Gorj FOTO Facebook Ion Iordache

Senatorul Ion Iordache a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PNL Gorj şi le-a transmis colegilor că se încheie perioada de nelinişte din filială.

De astăzi, se încheie perioada de nelinişte din PNL Gorj! Sunt convins că, după aceste alegeri interne, ne vom concentra toate forţele pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă gorjenii. Vreau să mulţumesc tuturor liberalilor care, astăzi, mi-au acordat încrederea şi să-i asigur că vom construi împreună cea mai puternică echipă”, a transmis, sâmbătă, senatorul Ion Iordache, ales preşedinte al PNL Gorj.

În ultimul an, Ion Iordache a avut o plecare din PNL, în toamna trecută, fiind printre aleșii care îl susțineau pe Ludovic Orban la Congres. Iordache nu era într-o relație prea bună cu rivalul său din județ, Dan Vîlceanu, între timp și el tras pe linie moartă, dat fiind că a fost unul dintre apropiații lui Florin Cîțu.

Interimatul de câteva luni de la organizația Gorj a fost asigurat de Gigel Știrbu, vicepreședintele regional.

Giugea, șef la PNL Craiova

Zilele trecute, deputatul Nicolae Giugea a fost ales președinte al PNL Craiova. Giugea a plecat și el anul trecut la Forța Dreptei, însă în septembrie a reevaluat situația și a revenit în PNL. Acum e lider de filială locală.

Toţi cei care au luat cuvântul aici (n.red.: la Comitetul de Coordonare Local al PNL Craiova) au exprimat acelaşi lucru: începând de astăzi, PNL Craiova este în opoziţie, ca să fie clar pentru toată lumea. N-aş vrea să transmit mesaje în ghilimele PSD-ului, astfel încât să nu ştie ce să priceapă. Nu, clar: PNL Craiova şi, de asemenea, sunt convins că şi PNL Dolj suntem în opoziţie faţă de PSD. Argumente? Suficiente! Şi, domnule preşedinte (n.red.: preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica), permiteţi-mi să mă pun garantul pentru organizaţia municipală că vom fi în opoziţie faţă de PSD”, a spus Giugea după ce a fost reales preşedinte al PNL Craiova, transmite Agerpres.

Actuala conducere a mai recuperat din oameni aflați în tabăra Orban. De exemplu, Virgil Guran, mult timp unul din oamenii de încredere ai lui Orban, în toamna trecută a fost ales vicepreședinte al Senatului.

De asemenea, un alt membru al echipei Orban, Laurențiu Leoreanu, a fost sprijinit și votat pentru a fi președinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaților, fiind înlăturat Pavel Popescu.

În următoarea perioadă și Adrian Veștea, șeful CJ Brașov, a fost desemnat în urmă cu o lună și jumătate pe funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL. Veștea a fost una dintre propunerile lui Orban pentru funcția de prim-vicepreședinte.

Alte planuri de recuperare a membrilor plecați

Potrivit informațiilor „Adevărul”, din tabăra celor de la Forța Dreptei ar urma să mai fie recuperați un număr de doi sau trei aleși în următoarele săptămâni. „Orban nu are ce să le ofere, plus că partidul se dezvoltă destul de greu în teritoriu”, susține un vicepreședinte PNL pentru „Adevărul”. Deocamdată Forța Dreptei e departe de ajungerea la pragul electoral pentru a intra în Parlament la următorul scrutin.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”