Exclusiv Petrișor Peiu, la Interviurile Adevărul: „Vom avea 90 de voturi de la AUR”. Ce spune despre anticipate și consultările de la Cotroceni
0Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a fost invitatul Interviurilor „Adevărul”, luni, 4 mai. Parlamentarul opoziției a răspuns întrebărilor legate de criza politică în care se află România și de moțiunea de cenzură pe care partidul său a depus-o, alături de PSD, împotriva Guvernului Bolojan.
Despre existența unor tabere în interiorul AUR
Întrebat dacă ar exista curente sau posibile tabere în AUR, în special în jurul lui Marius Lulea, Peiu a spus că nu există tabere, ci doar diferențe de opinie.
Petrișor Peiu spune că plecările din AUR țin de divergențe personale și nu de existența unor tabere. El nu vede o reunire apropiată cu foști membri, dar afirmă că ușile partidului rămân deschise pentru cei care vor să revină.
Referitor la planurile AUR pentru următorii 5 ani, acesta declară că sunt asemănătoare cu cele ale oricărui partid: să câștige alegerile, să ajungă la guvernare și să aibă și președintele.
Întrebat dacă tot George Simion ar fi candidatul partidului la prezidențiale, Peiu răspunde: „Logica mea este simplă: șeful partidului trebuie să fie candidatul partidului”.
Critici la adresa SAFE
De asemenea, mai spune că reacțiile din economie sunt exagerate și par influențate de mesaje ale unor „investitori favorizați”, în timp ce investitorii reali și oamenii obișnuiți își doresc stabilitate, dar nu ar avea motive să susțină un guvern care a crescut taxele și a generat inflație.
Întrebat de ce AUR a inițiat o moțiune alături de PSD, deși refuză să guverneze alături de partid, Petrișor Peiu oferă mai multe motive.
„În primul rând, scena politică în care suntem astăzi a fost stabilită la alegerile din 2024. Atunci, partidele aflate acum la guvernare au spus peste tot că sunt împotriva AUR. Au intrat în Parlament cu acest mesaj. Noi, la rândul nostru, am intrat cu un anumit program.”
Liderul senatorilor AUR lansează și critici la adresa SAFE, întrucât AUR nu ar fi votat „un program prin care împrumutăm 10 miliarde de euro pentru a finanța firme din alte state.”
Petrișor Peiu susține că soluția, atunci când nu se poate forma un guvern funcțional, sunt alegerile anticipate.
Acesta mai spune că Nicușor Dan are un comportament nepotrivit pentru funcția de președinte, întrucât dă dovadă de „lipsă de stăpânire în momente cu încărcătură diplomatică.”
„Ar trebui un comportament mai sobru, mai adecvat funcției. Și nu doar în contexte diplomatice, ci și la conferințe sau alte apariții publice. Nu este normal să faci gesturi de tip copilăresc. Nu vreau să dau exemple, toți avem ticuri, și eu am, dar când ești președinte trebuie să ai un alt tip de comportament.”
Peiu: Nicușor Dan a exclus AUR „din orice combinație posibilă referitoare la guvernare”
De asemenea, liderul senatorilor AUR consideră că „rămâne de văzut” dacă Nicușor Dan va chema AUR la consultări la Cotroceni.
„Deocamdată a spus că noi suntem un fel de partid cu drepturi restrânse, ne-a exclus din orice combinație posibilă referitoare la guvernare, inclusiv ne-a exclus și dreptul de a vota în Parlament vreun guvern, așa încât nu știu dacă ne va invita personal”
Acesta susține că AUR ar trebui să nu meargă la consultări cu un șef de stat care i-a „exclus din viața politică, care a zis că sunt două feluri de partide, unele care au dreptul să meargă la guvernare, altele care nu au dreptul.”
„Și atunci nu știu ce am putea să-i comunicăm. Dacă dânsul comunică dinainte, public, spune că nu-l interesează ce zicem noi (...) Nu știu ce ar decide colegii, dar mie mi se pare foarte greu de dialogat cu un om care spune că n-ai drepturi ca partid.
Adică, în ce fel ar fi dialogul? Ne-ar întreba: «Mă, da, voi cum vedeți situația?» Și noi am zice: «Domnule președinte, noi vedem situația că stăm în bancă și ne uităm la ce faceți dumneavoastră și nu ne interesează nici ce zic alegătorii noștri, nici ce se întâmplă în țară. Stăm și ne uităm și n-avem ce face, luăm act.» Cam așa ar fi dialogul în viziunea domniei sale.”
Peiu adaugă că ar fi deschis dialogului doar dacă Nicușor Dan își schimbă poziția și recunoaște legitimitatea partidului AUR, dar în lipsa acestui lucru consideră că nu există o reală disponibilitate de dialog.
Referitor la o posibilă suspendare a președintelui României, Gheorghe Peiu a subliniat că, în acest moment, nu există suficiente semnături pentru declanșarea procedurii.
„Noi avem 90 de parlamentari. Ca să declanșezi procedura de suspendare îți trebuie 155 de semnături pe care nu le avem azi.”
Peiu răspunde la afirmațiile deputatului PNL Alexandru Muraru despre un presupus „plan PSD–AUR”, care ar duce la preluarea totală a puterii.
„Asta se întâmplă când oamenii politici, în loc să-și vadă de politică, se transformă în analiști sau comentatori politici.”
Petrișor Peiu spune că, în opinia lui, noțiunea de „guvern minoritar” nu are sens: dacă un guvern obține voturile necesare în Parlament, atunci este, de fapt, susținut de o majoritate; dacă nu le are, nu poate fi învestit și, deci, nu există ca guvern.
„Sunt unii care percep această moțiune ca pe totul sau nimic”
Dar tocmai pentru că spuneați că în zilele astea a fost o nebunie, sunt convinsă că apăreau tot felul de informații pe surse foarte atrăgătoare. Cine a fost mai activ: PSD-ul sau tabăra lui Bolojan în a atrage oameni de partea lor?
Întrebat cine a fost mai activ dintre PSD sau tabăra lui Bolojan în a atrage oameni pentru a vota sau nu moțiunea, Petrișor Peiu a declarat că a văzut „lucruri care te duc cu gândul la o campanie electorală, la alegeri, nu la o moțiune de cenzură.”
„Eu nu am fost în coaliție cu cele trei partide care se războiesc acum foarte tare. Pentru noi este simplu: depunem o moțiune de cenzură din motivele pe care le-am spus, pe care oricum o depuneam, am anunțat-o.
Nu înțeleg virulența acestei campanii. Mi se pare că sunt unii, și nu știu dacă domnul Bolojan se numără printre ei, care percep această moțiune ca pe totul sau nimic. Cred că se exagerează până la urmă.”
Acesta spune că e puțin probabil ca premierul să iasă din PNL.
Petrișor Peiu: „Există viață și după moțiune”
Întrebat despre declarațiile lui George Simion, care se întreba dacă ar trebui votată moțiunea de cenzură, Petrișor Peiu a declarat că „nu poți să nu votezi o moțiune pe care ai inițiat-o”.
„Deci am inițiat-o, am co-redactat-o împreună cu cei de la PSD. Adică am tăiat și noi din a noastră, și ei din a lor, și am semnat-o și am convenit: o susținem până la capăt. Vom da 90 de voturi, câți parlamentari avem. Vom avea 90 de voturi de la AUR pentru moțiunea de cenzură.”
Acesta spune că AUR nu își forțează parlamentarii să voteze, dar se așteaptă ca aceștia să respecte linia partidului, iar dacă nu sunt de acord, pot pleca. El subliniază că partidul și-a asumat rolul de opoziție și că depunerea și susținerea moțiunilor de cenzură face parte din acest rol.
„Mi-e greu să cred că avem în Parlament 20 de oameni atât de neserioși încât semnează o moțiune pe care nu o votează. Nu cred că nici la PSD, nici la noi vor fi parlamentari care nu vor vota moțiunea.
Știu că este la PSD un caz medical de care se știe de mult, n-avem ce să facem, dar în rest nu cred că vor fi defecțiuni. Nici dintre neafiliați sau dintre cei care au intrat pe listele unor partide și au rămas fără grup parlamentar nu cred că vor fi surprize. Este foarte greu să întorci 20 de voturi.
Astăzi am vorbit cu unul dintre conducătorii PNL și asta i-am spus: «nu trebuie să ne comportăm ca și cum mâine vine sfârșitul pământului. Există viață și după moțiune. Vom rămâne în aceeași configurație politică până la alegeri».”
Într-un climat tensionat, marcat de acuzații și negocieri de ultim moment, perspectiva votului asupra moțiunii de cenzură - asupra căreia Parlamentul urmează să se pronunțe marți, 5 mai - nu este tranșată.
Mai susține AUR moțiunea?
Amintim că, în weekend, George Simion, președintele AUR, și-a întrebat urmăritorii dacă partidul său ar trebui să voteze moțiunea de cenzură depusă alături de social-democrați împotriva Guvernului Bolojan:
„Trebuie votată moțiunea de cenzură marți? Mergem mai departe? Soluţia AUR este ca aceste contracte de împrumut să nu fie acceptate dacă minim 80% din sume nu sunt introduse în industria de armament românească”.
Liderul AUR, a acuzat coaliția de guvernare, inclusiv PSD, de un „jaf de proporţii gigantice” în cazul contractelor din cadrul programului SAFE.
„Un tun financiar este dat românilor în aceste zile, mult mai mare decât celebrul scandal al celor 100 de milioane de doze de vaccin. Acum vorbim de mai bine 10 miliarde de euro luaţi împrumut de români pentru înarmarea ţării”, a scris Simion într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Președintele AUR a reclamat, totodată, că banii din contractele pentru înzestrarea Armatei Române nu sunt „injectaţi acolo unde trebuie”, referindu-se la industria de armament românească, ci sunt daţi, „în principal, către Germania şi Franţa”.
„De ce ne dăm seama că este vorba de un jaf de proporții gigantice? Nimeni nu vrea să își asume răspunderea. Ciolacu spune că nu el a semnat, Bolojan spune că nu el a semnat”, a adăugat liderul AUR.
Simion a acuzat coaliția de guvernare din care a făcut parte și PSD că nu vrea să pună la dispoziția parlamentarilor AUR contractele din cadrul programului SAFE.
Amintim că, tot în weekend, Ciprian Ciucu (PNL) a avertizat că pot apărea surprize de ambele părți la votul de marţi pe moţiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan, în contextul în care, spune el, între 11 şi 16 dintre semnatari au dat semnale că nu o vor şi vota.
Primarul Capitalei nu exclude surprize nici din partea celor care nu au semnat moțiunea.