Paul Stănescu: PSD nu e de acord cu reducerea salariilor

0
Publicat:

Secretarul general al PSD cere eliminarea „din start” a variantei reducerii unor salarii ale bugetarilor din calculele Coaliției pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Paul Stănescu, secretarul general al PSD FOTO Mediafax

Scenariul ministrului Marcel Boloș, care a menționat „o revizuire” a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuțiile care vor avea loc în cadrul Coaliției, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune și necesare. Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase”, precizeează Paul Stănescu, unul dintre greii PSD, într-un comunicat de presă.

Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor. Partidul Social Democrat și coaliția de guvernare au ca scop sprijinirea populației și a companiilor românești în această perioadă complicată și protejarea veniturilor acestora. Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus!”, a completat Paul Stănescu.

Dimpotrivă, misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării. Ceea ce a și făcut de când PSD a intrat la guvernare și a ales consensul, stabilitatea și cooperarea politică în locul unui conflict permanent și al instabilității. Vom găsi cu siguranță soluțiile cele mai potrivite pentru a eficientiza cheltuielile bugetare pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate față de români”, a conchis secretarul general al PSD.

Premierul garantează că nu se ating de salarii

Premierul României a precizat, într-o ședință cu liberalii din Timiș, că a vorbit cu ministrul de Finanțe să nu umble la salariile bugetarilor, în încercarea de a face economii la bugetul de stat, susțin surse din PNL.

Principalul deficit în instituții nu este cel bugetar, ci cel de voință, viziune și caracter. I-am cerut ministrului de Finanțe să nu taie niciun leu de la salarii și de la investiții”, a fost explicația premierului din partea PNL, în discuția cu colegii din partid, din filiala Timiș. 

De altfel, și la Focșani liderul de la Palatul Victoria a dat asigurări că nu vor fi tăiate salariile bugetarilor. „Am dat sarcină în Guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare, chibzuirea bugetului mi se pare normală”, a punctat Nicolae Ciucă, luni după-amiază. 

Premierul a adăugat că în 2022 economia şi bugetul de stat au înregistrat o evoluţie pozitivă, bazată pe creşteri substanţiale, cu investiţii străine şi o rată de absorbţie a fondurilor europene record, însă în acest an atât România, cât şi celelalte ţări de pe continent resimt consecinţele războiului din Ucraina, ale inflaţiei şi problemelor logistice create pe lanţurile de aprovizionare. 

Totodată, şeful Guvernului a menţionat că guvernanţii au responsabilitatea faţă de români şi nu se poate să vină să îi înspăimânte cu privire la pierderea locurilor de muncă sau reducerea salariilor, iar în acest sens a cerut miniştrilor ca până miercuri, 12 aprilie, să îi prezinte propuneri de scădere a cheltuielilor.

Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să facă o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau, şi aici este vorba despre responsabilitate. Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii. Pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului. Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal. Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile”, a afirmat premierul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate