Partidele șovăie în conturarea listelor pentru europarlamentare ANALIZĂ

0
Publicat:

Majoritatea partidelor din Parlament sunt încă departe de a-și fi definitivat listele pentru alegerile europarlamentare, în continuare fiind date lupte de culise pentru prinderea unui loc eligibil, cu cinci luni înainte de testul din 9 iunie.

PSD și PNL, dar și UDMR, mai au până stabilesc listele pentru alegeri FOTO Inquam Photos

Dintre toate formațiunile parlamentare, doar Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, are gata lista cu primele opt persoane pentru europarlamentare, adică numele care corespund obținerii unui procent de circa 23% (ultimul mandat fiind prin redistribuire). Numele au fost impuse de conducere, nu în urma vreunui mare proces de consultare.

Tot într-un stadiu mai avansat sunt cei din Alianța pentru Unirea Românilor și alte șapte partide de buzunar care fac parte din coaliția electorală. Deși au anunțat circa 40 de persoane, singurul detaliu clar menționat de George Simion e că lista va fi deschisă de Cristian Terheș, actual europarlamentar. În rest, încă e așteptată ordinea pe listă. De altfel, partidele pot depune listele și toate documentele necesare până cu 60 de zile înainte alegerilor, deci la începutul lunii aprilie.

Jocuri de culise în marile partide

Cea mai mare efervescență este la PNL, formațiune care în 2019 a prins 10 mandate, însă în prezent, conform potrivit informațiilor „Adevărul“, scenariul optimist este de doar 7 mandate. Surse de la conducerea PNL susțin pentru „Adevărul“ că numele bătute în cuie ar fi Rareș Bogdan, luat în calcul din nou pentru a fi deschiderea de listă, dar și Siegfried Mureșan, eurodeputatul cel mai conectat la liderii de la Bruxelles și Strasbourg.

Dintre actualii europarlamentari și comisari europeni, un loc ar mai vrea și Daniel Buda, Adina Vălean (aleasă pe listă și în 2019, apoi trimisă comisar european), Gheorghe Falcă și Dan Motreanu. În cazul ultimului, dacă va fi pus pe loc eligibil, ar putea sta doar până la parlamentarele din 2020. De asemenea, încă e în aer posibila candidatură a lui Vasile Blaga, care face parte din echipa de campanie, dar care ar putea fi și el retras pe loc de senator.

Noi nume

În interiorul PNL sunt discutate și o serie de nume noi, o bună parte miniștri sau ex-miniștri, care ar putea lua calea Bruxelles-ului. Potrivit informațiilor „Adevărul“, pe lista celor care vor un mandat sau sunt luați în considerare se află Virgil Popescu (fost ministru al Energiei), Cătălin Predoiu (ministru de Interne), Alina Gorghiu (ministrul Justiției), Raluca Turcan (ministrul Culturii), Sorin Cîmpeanu (fost ministru al Educației), precum și tehnocrata Luminița Odobescu (ministrul Afacerilor Externe, susținută de Klaus Iohannis).

Și la PSD situația e complicată. Clar e că Mihai Tudose va fi pe liste, dat fiind că el coordonează campania. De asemenea, locuri vor primi Victor Negrescu, prin prisma relațiilor cu liderii socialiști europeni, dar și unii grei din teritoriu, ca Dragoș Benea și Claudiu Manda. Două sau trei locuri ar urma să primească și aliații PSD, cum e cazul oamenilor trimiși de Partidul Umanist Român. Maria Grapini are șanse foarte mari să primească un nou loc eligibil. De asemenea, una dintre consilierele premierului Marcel Ciolacu ar urma să fie pe listă, însă nu e încă sigur dacă va fi ea deschiderea de liste.

Nici UDMR nu a stabilit lista, dar ca favoriți sunt Vincze Lorant și Winkler Iuliu, care sunt și acum în PE. Cu toate acestea, în partid sunt vehiculate și alte nume, cum ar fi Cseke Attila (fost ministru al Dezvoltării) sau Tanczos Barna (fost ministru al Mediului).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima