Parlamentul lansează „România fără violență domestică” pentru condamnarea tuturor formelor de abuz. Predoiu: „Transformăm această acțiune într-o cauză națională”

0
Publicat:

Parlamentul României a adoptat marți, 30 septembrie 2025, o Declarație intitulată „România fără violență domestică”, prin care condamnă ferm toate formele de abuz – fizic, psihologic, economic sau sexual – și solicită instituțiilor statului să întărească măsurile de prevenire și sancționare.

Parlamentul își asumă angajamentul de a combate fenomenul femicidului. FOTO: Shutterstock

Documentul prevede sprijinirea victimelor, dezvoltarea programelor educaționale și o colaborare mai strânsă între autorități și organizațiile neguvernamentale.

Declarația subliniază necesitatea alocării de resurse pentru adăposturi și servicii sociale, dar și promovarea numărului unic 0800.500.333, destinat victimelor violenței domestice.

Totodată, Parlamentul își asumă angajamentul de a combate fenomenul femicidului și de a încuraja parteneriatele cu societatea civilă pentru protecția femeilor și copiilor.

În cadrul dezbaterii, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că violența domestică reprezintă „un flagel care distruge vieți și destine” și trebuie tratată ca o cauză națională. Acesta a arătat că, în primele luni ale anului, autoritățile s-au confruntat cu peste 27.000 de cazuri, față de 34.000 în aceeași perioadă din 2024, subliniind că cifrele rămân alarmante.

Predoiu a cerut mai multă coerență între Poliție, Justiție și Guvern și a anunțat înființarea de compartimente speciale pentru combaterea violenței domestice în cadrul Poliției Române.

„Este important să conștientizăm cât mai mulți cetățeni, cât mai mulți dintre noi gravitatea acestui fenomen și să transformăm această acțiune într-o cauză națională, pentru că este de neacceptat ca o societate care se dorește liberă, democratică, europeană să tolereze fără reacție acest fenomen, iar el nu poate fi eradicat din cadrul societății doar prin combaterea instituțiilor de forță. Este nevoie de foarte multă prevenție, așa cum au subliniat și antevorbitorii mei. Iar această prevenție este de două tipuri. De regulă, noi vorbim de prevenția imediată, prealabilă acțiunii vătămătoare, care se traduce într-un complex de proceduri și de acțiuni. Dar există și o prevenție mai profundă, care presupune un complex de măsuri culturale, educaționale, luate în ansamblul societății, foarte de timpuriu, astfel încât să eliminăm cauzele economice, sociale, culturale care generează acest comportament și aceste reacții intolerabile cu societatea civilizată incompatibile, în orice caz”, a spus ministrul.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată