OUG privind comasarea alegerilor, adoptată tacit de Senat

0
Publicat:

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, proiectul legislativ privind Ordonanţa de urgenţă care prevede comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Proiectul de lege a fost transmis Camerei Deputaţilor Foto: George Calin/ Inquam photos

Proiectul de act normativ mai propune ca perioada electorală să înceapă la data de 12 martie şi să se încheie în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României.

Potrivit proiectului, la alegerile din data de 9 iunie, o persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru Parlamentul European, precum şi pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al Consiliului judeţean, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

"Având în vedere gradul ridicat de complexitate al operaţiunilor subsumate organizării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, extinderea perioadei electorale aferentă acestei categorii de scrutin astfel încât să înceapă în acelaşi termen cu cel prevăzut la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European este de natură a asigura buna îndeplinire a atribuţiilor care revin entităţilor publice implicate. (...) Precizăm că măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, (...) respectiv, Codul de bune practici în materie electorală, şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor", se explică în expunerea de motive, conform Agerpres.

Liderul grupului USR, senatorul Radu Mihail, a afirmat, în plen, că adoptarea tacită a acestei iniţiative legislative este un "atentat" la democraţia din România.

"Faptul că trece tacit este un atentat la democraţia din România. Să ai Camera superioară a Parlamentului care îşi declină responsabilitatea în a dezbate şi a vota legislaţie electorală şi lasă Guvernului să facă ce vrea în materie electorală cu trei luni înainte de alegeri este o responsabilitate pe care v-o asumaţi, pentru că daţi cu piciorul la soclul democraţiei. Vă atrag atenţia că această iniţiativă trece tacit nerespectându-se nimic din ceea ce este constituţional şi vă atrag atenţia că este repetată această intenţie de a scoate Senatul din circuitul legislativ pe subiectul alegerilor din România", a transmis Mihail.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.   

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat, luna trecută, CCR cu privire la OUG care prevede comasarea alegerilor, la cererea partidului REPER, fondat de Dacian Cioloş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare