Video Noi măsuri împotriva celor care nu-și plătesc amenzile. Planuri propuse pentru administrația locală: reducerea personalului și a polițiștilor

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat luni, 21 iulie, consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri privind reforma administrației locale, aflat în pregătire la nivelul Guvernului.

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali FOTO: captura youtube

Discuțiile s-au concentrat pe măsuri de eficientizare a activității administrației locale, precum: reducerea numărului de angajați, limitarea numărului de polițiști locali și evitarea suprapunerii atribuțiilor între Poliția locală și Poliția națională, precum și posibilitatea ca un funcționar public să își împartă norma de lucru între două sau chiar trei primării.

Un alt subiect important al consultărilor a vizat finanțarea din bugetul național a proiectelor derulate de comunitățile locale, discuțiile axându-se pe continuarea Programului guvernamental Anghel Saligny.

Potrivit Guvernului, a fost analizată creșterea capacității de finanțare a autorităților locale, în contextul descentralizării deciziilor și resurselor, precum și al implementării reformei privind impozitarea proprietăților – jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a prezentat o serie de măsuri cu impact direct asupra cetățenilor și comunităților, printre care: 

- Măsuri pentru reținerea la sursă a veniturilor persoanelor domiciliate într-o unitate administrativ-teritorială, în cazul neachitării obligațiilor față de bugetul local.

- Propunerea suspendării permisului de conducere în cazul neachitării amenzilor contravenționale rutiere în termen de 90 de zile de la comunicare. Restituirea permisului se va face doar după dovada achitării amenzilor restante.

- Condiționarea radierii unui autovehicul din circulație de prezentarea certificatului de atestare fiscală care să ateste stingerea tuturor datoriilor. Cumpărătorul va putea înscrie autovehiculul pe numele său doar dacă nu are datorii restante.

- Eliberarea autorizațiilor de construire doar pentru persoanele care și-au achitat taxele și impozitele locale, precum și amenzile contravenționale.

- Descentralizarea activității de autorizare a jocurilor de noroc, prin acordarea primăriilor a dreptului de a decide dacă permit sau nu desfășurarea acestei activități pe raza localității. Autoritatea locală va putea institui o taxă specială anuală, care va fi plătită de către operatorii licențiați”, au transmis reprezentanții Guvernului.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Asociației Comunelor din România au prezentat o serie de propuneri și argumente privind reforma administrației publice locale.

„Vom analiza propunerile dumneavoastră și vom face simulări, deoarece orice măsură trebuie atent cântărită în actualul context bugetar. Continuăm consultările pe această temă, pentru că obiectivul nostru comun este să venim cu un pachet de măsuri cât mai apropiat de ceea ce administrația publică are nevoie pentru a se reforma și a putea oferi servicii mai bune, la costuri mai reduse pentru cetățeni”, a declarat Ilie Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein