Nicușor Dan, despre afirmaţia că nu merge teleleu la Davos: „Înseamnă să nu mai facem lucruri de formă”
0Președintele Nicușor Dan a precizat joi, 22 ianuarie, referitor la afirmația consilierului prezidențial Marius Lazurcă, potrivit căreia președintele „nu merge teleleu”, că, în opinia sa, aceasta înseamnă să nu mai facem lucruri de formă.
Duminica trecută, Lazurcă a anunțat că președintele Nicușor Dan nu va participa la Forumul de la Davos.
„În momentul în care această decizie a fost luată, trebuie să vă spun că ea a fost luată nu uşor şi în urma unor discuţii aprofundate şi adesea în contradictoriu cu privire la oportunitatea prezenţiei domniei sale la Davos. Până la urmă preşedintele a decis să rămână în ţară.
Mesajul domniei sale către români fiind «nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezenţa mea în ţară, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanţă pentru prezenţa mea la Davos». Aşadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela”, a spus consilierul prezidenţial.
Joi, președintele României a declarat că, „dincolo de acest cuvânt pe care opinia publică l-a redescoperit”, vrea să facă o observație filozofică: în opinia sa, românii, în mai 2025, au votat pentru schimbare.
„Dincolo de acest cuvânt pe care opinia publică l-a redescoperit, ţin să încep cu o remarcă filozofică. Eu cred că românii, în mai 2025, au votat o schimbare. Adică ei au spus că nu ne place cum a fost până acum, vrem să facem altfel.
A face altfel, în opinia mea, înseamnă să nu mai facem lucruri de formă”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la Bruxelles, după Consiliul European informal.
Nicuşor Dan a arătat că, pe relaţiile internaţionale în care reprezintă statul român, o dată pe lună se întâlneşte cu liderii europeni iar o dată la şase luni se întâlneşte cu liderii comunităţii politice europene, asta înseamnă toate ţările europene, inclusiv câteva din zona caspică.
„Deci nu este vorba, cum a spus cineva, să ne ducem pe la Davos să ne vadă lumea pe acolo. Întrebarea este cum putem să avem acces la oricine din lumea asta. Întrebarea este deschizi un dialog cu habarnam, primul-ministru indian. Avem gata pregătită o strategie de a dezvolta economic un parteneriat cu India?
Avem 100 de firme gata să meargă la un forum economic în New Delhi? Nu prea avem. Eu cred că înainte de a merge şi noi pe acolo, cum s-a spus în opinia publică din România, trebuie să avem pregătite nişte strategii, astfel încât aceste vizite să fie constructive”, a comentat şeful statului.
Nicuşor Dan a mai afirmat că, „dacă în momentul acesta noi am avea o strategie bine consolidată pe zona Caspică, am face o săptămână, un turneu în ţările din zona Caspică”.
„Nu avem. Şi n-am avut-o de 35 de ani”, a completat el.