Analiză Miza alegerii lui Petrișor Peiu ca „numărul 2” în AUR: „Ori se dezumflă, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ”

Reuniți la finalul săptămânii trecute într-un congres desfășurat la Alba Iulia, membrii AUR l-au ales pe Petrișor Peiu în funcția de președinte al Consiliului Național de Conducere, a doua ca importanță în arhitectura de putere a partidului. Într-o analiză pentru „Adevărul” politologul George Jiglău a explicat că, prin desemnarea lui Peiu într-o asemenea postură, partidul condus de George Simion încearcă să iasă din logica strictă de nișă antisistem și forțează intrarea în zona politică mainstream, o mutare obligatorie pentru a putea emite pretenții reale la guvernare.

Deși AUR a crescut constant în sondaje, evoluția sa internă a scos la iveală un paradox. Partidul a câștigat procente, dar a pierdut anvergură la nivelul resurselor umane vizibile. George Jiglău observă că, privit din exterior, George Simion pare tot mai singur, iar formațiunea riscă să se transforme într-un vehicul politic dependent exclusiv de imaginea sa.

„Dacă ne uităm la partidul ăsta din exterior, îmi pare că Simion era destul de singur. Nu știu câtă lume putea să mai indice vreo persoană pe care să o asocieze cu imaginea AUR în afară de Simion. În afară de cei care sunt mai strâns conectați de partid, ca membri sau măcar ca simpatizanți. De când a plecat Târziu din partid, cred că Simion a rămas și mai singur ca imagine și cumva s-a și creat impresia asta, că deși e un partid mare, cu un procent mare în sondaje, e un soi de partid pe persoană fizică. Și atunci este nevoie, iar congresul a fost probabil un prilej bun, să mai aducă niște oameni care să dea ceva vizibilitate, pe lângă Simion”, explică analistul.

Ce rol va avea Petrișor Peiu

Alegerea lui Petrișor Peiu nu este o întâmplare, ci o mișcare calculată, considera specialistul. Fost consilier al foștilor premieri Radu Vasile și Adrian Năstase, Peiu s-a distins prin capacitatea de a livra ceva conținut, în contrast cu retorica agresivă a partidului, remarcă George Jiglău. El reprezintă încercarea AUR de a demonstra că deține oameni capabili să guverneze, nu doar să protesteze.

„Peiu nu e întâmplător. La nivel parlamentar, între parlamentarii AUR, el este cel care, dacă se putea remarca, s-a remarcat, pentru că este cel care citește textele de la moțiunile de cenzură și probabil e și cel care le scrie în cea mai mare parte. Este un personaj care, în trecut, când se mai făceau dezbateri la televizor, era cel care venea să vorbească despre ideile economice ale AUR”, subliniază politologul.

Noul „număr 2” are misiunea clară de a oferi substanță discursului AUR, care până acum s-a limitat la valori conservatoare și critici, fără alternative economice concrete.

„Cu orientarea lui ideologică evidentă, probabil că are o oarecare capacitate să adauge un pic de conținut peste discursul conservator pe care îl promovează AUR pe zona de valori, pentru că partidul nu prea se remarcă cu altceva. (...) Cred că e singurul care are o capacitate de a articula niște lucruri și de aceea e plasat într-o poziție în care îl secondează pe Simion”, afirmă Jiglău.

În plus, profilul său pare complementar și neamenințător pentru Simion, spre deosebire de fostul partener, Claudiu Târziu.

„Peiu nu mi se pare genul acela de personaj, până la proba contrarie. Dar poate să adauge niște idei și cred că o să-l vedem din ce în ce mai des: pe Simion în fruntea vreunei parade sau a vreunui grup de oameni (...), iar pe Peiu fiind cel care ține discursul puțin mai aplicat, atât cât se poate”, arată Jiglău.

Capcana mainstream

Ascensiunea lui Peiu semnalează o încercare clară de normalizare, la fel ca și includerea lui Dan Dungaciu printre liderii partidului. Deși în ultimii ani a ieșit treptat din zona mainstream, devenind mai puțin frecventabil din cauza problemelor penale și a pozițiilor sale legate de războiul din Ucraina, Dungaciu păstrează totuși o imagine favorabilă în rândul unor politicieni. De exemplu, în campania pentru președinția României, Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, l-a menționat drept posibil consilier prezidențial.

Un partid de protest, catalogat inițial ca extremist, se vede obligat să își asume teme serioase pe măsură ce devine relevant electoral și se apropie de zona puterii. Sloganele anti-sistem nu mai sunt suficiente pentru un partid care vrea să preia frâiele țării.

„Dungaciu era mainstream până a început să nu mai fie. Peiu nu era neapărat atât de cunoscut publicului, deși e mai în vârstă și de ceva vreme în peisaj, dar n-a fost mult în prim-plan, pe când Dungaciu a fost un tip foarte cultivat de mass-media și a fost o surpriză pentru mulți momentul în care, de la figura de expert în geopolitică, ne-am trezit cu el ca suveranist asumat și în aceeași tabără cu Simion. Dar asta este o întrebare bună și cred că intuiește direcția în care se îndreaptă partidul. Nu e prima dată când vedem asta. Un partid care a apărut, catalogat și comportându-se ca un soi de partid de extremă, dar care, pe măsură ce devine mai relevant electoral și se apropie de zona guvernării, eventual ajunge la guvernare, e obligat să își asume din ce în ce mai multe teme. Discursul conservator, naționalist, identitar, puternic, ține până la un punct și foarte bine până la un punct: îți asigură notorietate, culegi frustrarea față de celelalte partide, te propulsează electoral”, explică George Jiglău.

Analistul compară această situație cu traiectoria partidului Syriza din Grecia. Trecerea la un discurs mainstream comportă riscuri majore, printre care dezamăgirea electoratului radical sau dovedirea incompetenței.

„Un exemplu bun este Syriza, al lui Tsipras. De acolo a venit Tsipras până a ajuns la guvernare. Și când a ajuns acolo, nu doar că a devenit foarte prietenos cu europenii pe care îi acuzase înainte, dar a început să se comporte ca un politician normal, ceea ce i-a și grăbit sfârșitul politic la vremea respectivă. Deci fie se transformă într-un partid mainstream, fie destul de repede lasă impresia că nu se pricepe la altceva decât la lozinci identitare”, explică specialistul.

Două scenarii pentru viitorul AUR

În analiza perspectivelor pe termen lung, George Jiglău ia în calcul două scenarii majore după un eventual apogeu electoral al AUR. Primul este dezumflarea rapidă prin dovada incompetenței sau prin integrarea în sistem. Al doilea scenariu, însă, este privit cu teamă și trimite la experiențele istorice ale secolului trecut.

„Un partid de genul acesta, cu personaje cu astfel de valori, acaparează puterea și, odată ajuns la guvernare, indiferent ce mai crede populația, nu-i mai dă drumul, își creează mijloacele prin care să nu mai poată fi dat la o parte. Cred că suntem, într-o anumită măsură, într-un scenariu similar cu cel de acum o sută de ani. Nu trebuie să fim fataliști, doar să ținem un ochi pe ce s-a întâmplat în istorie. Ori se dezumflă, cum am văzut în alte locuri din Europa, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ pentru societatea noastră”, subliniază George Jiglău.