Ministerul Muncii, rampă de lansare, dar și sursă de instabilitate guvernamentală. Mizele funcției

0
Publicat:

Simona Bucura-Oprescu este pe cale să fie al 29-lea ministru al Muncii. Portofoliul guvernamental este unul din cele mai importante, de el fiind legate reforme unde plaja de electorat e foarte mare: bugetari, pensionari și persoanele care beneficiază ajutoare sociale.

Simona Bucura-Oprescu e la un pas de ajunge la șefia Ministerului Muncii FOTO Mediafax

Media mandatului unui ministru al Muncii în ultimii 33 de ani e de un an și două luni, în condițiile în care s-au succedat pe la acest minister 28 de șefi, unii de mai multe ori, cum au fost cazurile lui Mihnea Marmeliuc, Dan Mircea Popescu, Mariana Câmpeanu, dar și Marius Budăi. În actuala legislatură (2020-2024), Bucura-Oprescu ar fi a treia șefă la Muncă (după Raluca Turcan și Marius Budăi).

Dintre portofoliile guvernamentale, Ministerul Muncii a jucat un rol important în ultimii ani, dat fiind legile gestionate – pensii speciale, pensii publice, cea a salarizării, aproape toți șefii de la această instituție fiind vizibili, cu numeroase anunțuri privind mărirea de venituri. Cel mai evident caz este cel al Liei Olguța Vasilescu, care în perioada 2017-2018 a devenit un lider important și ca urmare a imaginii de care a beneficiat datorită relevanței ministerului pe care îl conducea.

Mai mult, Olguța Vasilescu (atunci la Muncă) era aproape să ajungă ministru al Dezvoltării și vicepremier, după ce Viorica Dăncilă a vrut să o propună în locul lui Paul Stănescu pe o funcție și mai importantă, dar Klaus Iohannis i-a pus bețe-n toate actualului primar al Craiovei, pe motiv că nu are mapă profesională corespunzătoare.

Reformele care încă așteaptă

Ministerul Muncii este coordonator de reforme în ceea ce privește noua lege a salarizării, pentru care nu există în prezent nici măcar o formă de draft. Zilele acestea ar fi trebuit prezentate concluziile discuțiilor cu sindicatele„, apoi schița proiectului. Dat fiind scandalul „azilelor groazei“, discuțiile au fost sistate. În toamnă ar trebui ca Parlamentul să adopte legea privind salarizarea. De asemenea, la nivelul Coaliției trebuie să fie decisă forma finală a proiectului privind pensiile publice, în prezent fiind pregătite două schițe de inițiativă legislativă, care trebuie să treacă de Guvern, apoi de Parlament.

Nu în ultimul rând, toți ochii liderilor din Coaliție sunt înspre Curtea Constituțională, în condițiile în care, pe 26 iulie, este termen privind sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție privind reforma pensiilor speciale, dar și a interzicerii cumulării pensiei cu salariul. Potrivit informațiilor „Adevărul“, Coaliția deja plănuiește o sesiune extraordinară pentru a doua jumătate a lunii august, mai ales dacă legea pensiilor speciale nu trece de CCR, însă și pentru începerea demersurilor privind celelalte reforme din PNRR, în condițiile în care se vrea ca a treia cerere de plată să fie trimisă la Bruxelles în septembrie sau octombrie.

Klaus Iohannis a anunțat că probabil miercuri va avea loc depunerea jurământului de către noile propuneri pentru Ministerul Muncii și pentru Ministerul Familiei. Prin cele două nominalizări, Bucura-Oprescu și Natalia Intotero, numărul femeilor din Guvern va crește la șase, celelalte patru fiind de la PNL: Raluca Turcan, Alina Gorghiu, Ligia Deca și Luminița Odobescu. Guvernul Ciucă e la un pas de a ajunge Guvernul Dăncilă la numărul de femei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită