Ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului prezintă joi proiectele PNRR pentru selectarea celor eligibile

0
Publicat:

Ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului vor prezenta joi, în cadrul unor discuţii cu premierul Ilie Bolojan, listele cu proiectele finanţate din PNRR, urmând ca şi celelalte ministere să facă acest lucru într-un ritm alert.

PNRR FOTO: Facebook

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că trei ministere, Sănătate, Educație și Mediu vor prezenta joi premierului Bolojan lista cu proiectele care vor fi selectate din PNRR.

"Se lucrează la acea selectare a proiectelor din PNRR, conform memorandumului adoptat săptămâna aceasta. Astăzi îşi vor prezenta proiectele ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului. Şi vor urma celelalte ministere într-un ritm alert, astfel încât selectarea proiectelor eligibile care rămân pentru PNRR să fie cât mai rapidă", a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 19 august, că o urgenţă în şedinţa de guvern este legată de fondurile din PNRR, mai exact clarificarea situaţiei proiectelor, în aşa fel încât să se poată continua derularea lor şi să se accelereze absorţia celor care sunt în finanţare.

Guvernul a adoptat o ordonanță prin care stabilește noi condiții pentru derularea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu accent pe stadiul lucrărilor și pe termenul limită de finalizare.

Proiectele aflate la un progres fizic de cel mult 30% vor putea continua doar în baza unui memorandum aprobat de Executiv. În cazul proiectelor unde stadiul execuției este de peste 30%, acestea vor putea fi derulate numai dacă pot fi finalizate până la 31 august 2026.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro