Analiză Matematica din Consiliul General. Ce variante are Ciprian Ciucu pentru a-și construi majoritatea: „Trebuie să joace cu toate cărțile pe masă”

0
Publicat:

Un primar fără consiliu este un edil „fără mâini”, capabil doar de spectacol mediatic. Aceasta este concluzia analistului politic Radu Delicote, care explică pentru „Adevărul” de ce Ciprian Ciucu este obligat să joace cu „toate cărțile pe masă” pentru a-și securiza o majoritate stabilă în Consiliul General, indiferent de culoarea politică a partenerilor.

Ciprian Ciucu, alături de Ilie Bolojan și Ludovic Orban. FOTO Inquam Photos / Codrin Unici

Negocierile pentru formarea majorității în Consiliul General se anunță destul de dificile pentru primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu. Aflat în fața unui Consiliu din care fac parte nu mai puțin de opt partide politice, Ciucu va avea dificila sarcină să găsească un consens absolut obligatoriu pentru supraviețuirea sa administrativă. Întrebat duminică seară cu cine dorește să formeze majoritatea în Consiliul General, viitorul edil general a declarat că prima sa opțiune este o coaliție între actualele partide aflate la guvernare: PSD, PNL, USR și REPER.

În acest moment, PSD are 16 consilieri, USR are 13 consilieri, PNL are 7 consilieri, PUSL are 6 consilieri, AUR are 5 consilieri, REPER are 4 consilieri, iar PMP și FD au câte 2 consilieri fiecare.

Contactați de „Adevărul”, reprezentanții PSD și USR au evitat să facă comentarii în legătură cu acest subiect, semn că la nivelul organizațiilor nu s-a luat încă o decizie oficială privind mandatele de negociere. În schimb, reprezentanții REPER, formațiune care l-a susținut pe Ciprian Ciucu, au reamintit că există un protocol de colaborare cu primarul general ales.

„REPER va susține doar acele inițiative care respectă direcția de dezvoltare asumată: un București al oamenilor, al valorilor și al comunităților. Interesul public va sta întotdeauna la baza deciziilor noastre. Nu vom accepta ca Consiliul General să fie folosit drept instrument de negociere politică, ci doar formule de colaborare care servesc interesului public”, a transmis Ana-Maria Boghean, consilieră REPER în cadrul CGMB.

Dacă USR va decide să intre în opoziție, Ciucu ar putea aduna o majoritate formată din 29 de consilieri, dacă alături de PNL ar veni PSD, REPER și Forța Dreptei. Partidul fondat de Ludovic Orban l-a susținut pe Ciucu la alegeri și poartă în aceste zile discuții pentru o fuziune prin absorbție în PNL. Viitorul primar general și-ar putea consolida majoritatea și prin cooptarea celor doi consilieri PMP.

„Așa cum ne-am poziționat de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, la Primăria Generală, consilierii PMP au făcut parte din majoritatea creată în Consiliu General, votând toate proiectele strict în interesul cetățeanului. Sigur, vom avea o discuție cu noul primar general, Ciprian Ciucu, și după o decizie luată în partid vom forma o majoritate cu partidele de dreapta și centru-dreapta, asta fiind și dorința mea”, a declarat pentru „Adevărul” Ștefan Florescu, consilier general PMP.

Radu Delicote: „Trebuie să joace cu toate cărțile pe masă”

Potrivit analistului politic Radu Delicote, Ciprian Ciucu este obligat să își formeze o majoritate solidă în Consiliul General pentru a-și putea trece proiectele.

„Are nevoie, indiferent dacă este realistă sau nu, trebuie să joace cu toate cărțile pe masă. Iar «toate cărțile pe masă» înseamnă să posteze inclusiv declarații privind formarea unei majorități în avantajul lui. De ce? Pentru că un primar fără Consiliu General care să fie de partea sa este un primar fără mâini. Nu poate să facă absolut nimic. Poate doar spectacol mediatic și atât”, a explicat analistul pentru „Adevărul”.

În ceea ce privește relația cu USR, Delicote atrage atenția asupra nuanțelor din spatele declarațiilor politice.

„USR oricum a declarat că este de partea primarului în proiectele sale. «De partea primarului în proiectele sale» poate să însemne să susțină proiectele fără să fie parte a majorității sau poate să însemne să fie parte din majoritate. Cu ce ar ajuta, în momentul de față ar fi ca USR și PNL, și Ciucu să poată să bifeze repede niște povești de succes sau să închidă repede niște povești de succes”, explică specialistul.

Presiunea reprezentativității 

Analistul politic avertizează că scorul electoral și prezența scăzută la vot impun o strategie de consolidare urgentă a imaginii.

„Un primar care câștigă cu o prezență atât de scăzută și cu puține voturi are nevoie să-și conserve și să-și cultive, de fapt, un ascendent moral, politic și electoral. Deci, în momentul de față, dacă Ciprian Ciucu – până la sfârșitul, să zic, următoarelor șase luni – nu reușește ceva pozitiv, grandios, va avea o mare problemă în lunile ce urmează”, a precizat Delicote.

Radu Delicote este de părere că situația din Consiliul General nu permite calcule sofisticate, ci impune alegeri pragmatice, care includ colaborarea cu PSD.

„Trebuie să lucreze cu PSD. Va trebui, va trebui să lucreze cu PSD și probabil cu PMP, care mai face parte din Consiliul General. Deci calculele nu sunt complexe. Este ori așa, ori așa, în momentul de față. Evident, PNL lucrând cu el, dacă va vrea, desigur. Și PNL, și PDL-ul au interesele lor, dar probabil că, atunci când va trebui, dacă va vrea să fie cald sau nu, cred că o să-l vedem și cu Ciprian Ciucu. (...) El trebuie să fie și manager politic, nu doar primar. Și să reușească să țină această majoritate în picioare, funcțională. Pentru că degeaba se face majoritatea astăzi, pe un val de simpatie, al câștigurilor și emoțiilor pozitive, dacă ea nu va fi păstrată peste șase luni, să spunem”, a detaliat analistul.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?