Marcel Ciolacu o apără pe Gabriela Firea: „N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că Gabriela Firea „n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar „nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi „clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernului.

Ciolacu a subliniat că „politica nu este balet". Foto: Arhivă

Când am ajuns la guvernare, normal că s-a întâmplat, au început să apară nenorocirile. Nenorocirile respective erau ştiute din februarie, parcă noi am intrat în august, am început guvernul. Ştiţi foarte bine la ce mă refer, la azilele groazei. Din februarie, până am ajuns eu prim-ministru, când în acel moment era şi doamna Gabriela Firea ministru, s-a clocit şi s-a organizat tot acel atac. Astăzi, după nici un an de zile, adevărul a ieşit la iveală. Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei. Marius Budăi n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", a declarat Ciolacu, la Piteşti, unde a participat la lansarea candidaţilor PSD Argeş la alegerile locale, scrie Agerpres.

  Preşedintele PSD a subliniat că „politica nu este balet", dar „trebuie să ţinem unii la alţii" şi echipa partidului este importantă într-un an electoral.

Trebuie să învăţăm, fiindcă suntem oameni politici, trebuie să înţelegem că politica nu este balet. Trebuie, în schimb, să ţinem unii la alţi. Fiecare dintre noi, am avut nişte păreri şi am crezut că e mai bine să facem altfel. Cred că, şi acum nu vreau să mă laud, dimpotrivă vreau să vă povestesc din experienţa mea, cred că cea mai mare calitate a mea este că am încercat tot ce este plusvaloare, indiferent prin ce etape am trecut, să ne strângem şi să fim echipa Partidului Social Democrat. Fiecare dintre noi, la un moment dat, avem supărări sau aspiraţii personale. E normal să fie aşa. Dar cel mai important este, când se apropie un an electoral, cum este anul acesta, cu toate rândurile de alegeri, întreaga echipă să fim iarăşi la Partidul Social Democrat şi voi face în continuare acest lucru cu toţi colegii, care au fost şi care îşi doresc să intre în echipa PSD, dar numai cu aceea care aduc o plusvaloare echipei deja formată", le-a spus Ciolacu membrilor PSD.

La lansarea de la Piteşti au participat, printre alţii, Gabriela Firea, Mihai Tudose şi Paul Stănescu. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde