Liderul UDMR, despre aderarea la Schengen: În prima jumătate a anului nu se va face. Nu trebuie să ne mințim singuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kelemen Hunor susține că aderarea României la Schengen nu se va face în prima jumătate a acestui an, precizând că autoritățile române ar trebui să încerce în a doua jumătate a anului.

Kelemen Hunor, vicepremier și președintele UDMR FOTO: GOV

„În prima jumătate a anului 2023 nu se va face, e clar. Nu trebuie să ne amăgim și să ne mințim singuri. În a doua jumătate a anului, sub preşedinţia spaniolă, nu spun că nu trebuie să încercăm, trebuie să încercăm”, a declarat Kelemen Hunor, la B1TV, potrivit Digi24.

Liderul UDMR a precizat că România ar putea obține ridicarea controalelor la graniță pentru transportul aerian prima dată, iar ulterior și pentru cel terestru, însă nu înainte de 2024: „S-ar putea să reuşim cu calea aeriană, pe aeroporturi, şi apoi pe terestru, dar nu înainte de 2024”.

În ceea ce privește continuarea negocierilor cu partea austriacă, Kelemen Hunor susține că acestea ar trebui reluate doar după alegerile din Austria.

„Eu cred că a fost o mișcare absolut imprevizibilă a colegilor din Austria, o decizie mizerabilă care nu a rezolvat problema cancelarului, că a pierdut alegerile și probabil va pierde în continuare. Nu a rezolvat problema, a creat o problemă pentru noi și a creat o nemulțumire absolut justificată din partea românilor la adresa guvernului austriac”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Digi24.

Aderarea la Schengen așteaptă până cel puțin la toamnă

Premisele României pentru intrarea în Spațiul Schengen se mută, în scenariul optimist, pentru a doua jumătate a anului, după ce liderii de la București nu dau semne că au avansat în negocierile cu Austria, stat care se opune. 

Pe ordinea de zi de joi a Consiliului JAI a fost tema Schengen, dar nu extinderea spațiului, ceea ce interesează România, ci aspecte legate de regimul vizelor și intrarea în funcțiune a Sistemului Schengen Consolidat, adică platforma de schimb de informații pentru controlul la frontierele externe. România a fost reprezentată de Lucian Bode, ministrul de Interne, care a precizat la sosirea la lucrări că țara noastră își menține obiectivul să intre în Schengen în acest an.

Europarlamentarii români nu prevăd înaintarea demersurilor pentru primirea României până în toamnă. Potrivit europarlamentarilor, trebuie așteptate rezultate finale ale alegerilor locale din Austria, iar preluarea președinției Consiliului European de către Spania, din iulie, aduce șanse mai mari, liderii de la Madrid declarând că susțin extinderea spațiului de liberă circulație european.  

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători