Liderul UDMR, de acord cu Ciolacu pentru suspendarea negocierilor pentru viitorul Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful UDMR a susținut că este de acord cu suspendarea negocierilor pentru cabinetul Ciolacu, în contextul în care șeful PSD a atras atenția că mai întâi trebuie rezolvate problemele sindicatelor din învățământ, care amenință cu grevă generală, dar și cea a reformei pensiilor speciale. 

FOTO Guvernul României

„Sunt de acord cu această propunere! Guvernarea este pentru oameni, prioritățile societăți trebuie să fie și prioritățile coaliției de guvernare", a declarat Kelemen Hunor, potrivit Antena 3 CNN. 

Șeful PSD a susținut într-un mesaj pe Facebook că negocierile pentru viitorul cabinet trebuie suspendate până la rezolvarea reformei pensiilor speciale și a problemelor sindicatelor din învățământ, care amenință cu grevă generală.   

„În acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale”, a spus Marcel Ciolacu, arătând că „până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”.

„Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a mai susținut Ciolacu.  

Profesorii anunță grevă generală

Declarațiile liderului PSD vin în contextul în care discuțiile Guvernului cu reprezentanții sindicatelor din educație au eșuat, fiind anunțată o grevă generală în învățământ începând de luni, 22 mai. 

Astfel, examenele naționale de anul acesta pentru absolvenții de clasa a VIII-a și a XII-a riscă să fie decalate, dacă nu anulate, în cazul în care sindicatele din învățământ vor rămâne pe poziții declanșând greva. 

După consultările cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanții federațiilor sindicale au declarat că propunerile avansate de Guvern sunt „subțiri“.

Șeful social-democraților a transmis un apel la responsabilitate către liderii sindicatelor din învățământ, arătând deschiderea liderilor coaliției de guvernare pentru a purta noi discuții în weekend, înainte de declanșarea grevei generale de către profesori, anunțată pentru luni, 22 mai. 

În aceste zile au loc și negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pentru formarea cabinetului Ciolacu, după ce liderii coaliției de guvernare au stabilit să schimbe protocolul și să înceapă de la 0 negocierile pe ministere. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle