Klaus Iohannis, făcut iar şah-mat de PSD în problema numirii noului procuror-şef DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a ajunge la şefia DNA, Adina Florea trebuie să primească avizul CSM, care oricum e consultativ, dar trebuie bifat ca procedură. Decizia finală o va lua Iohannis, care va trebui să împace din nou constrângerile juridice cu exigenţele propriului electorat. Legea în baza căreia se va face numirea - care a diminuat consistent rolul preşedintelui - e pe masa CCR şi e foarte probabil să intre în vigoare fix înainte ca Iohannis să ia o decizie.

Numirea procurorului-şef al DNA se face în baza Legii 303/2004, privind statul judecătorilor şi procurilor. E una dintre cele trei legi ale Justiţiei modificate de majoritatea PSD-ALDE anul trecut, dar care n-a intrat încă în vigoare, fiind contestată de Opoziţie la CCR şi retrimisă de Iohannis în Parlament pentru reexaminare. Legea 303/2004, în forma ei actuală, îi oferă preşedintelui dreptul de a refuza de câte ori doreşte propunerile venite de la Ministerul Justiţiei pentru şefia DNA. Aşadar, conform legii actuale, şeful statului o poate respinge pe Adina Florea, o propunere contestată vehement în mediul online, în special de susţinătorii lui Iohannis.

Numai că legea actuală, care îi lasă preşedintelui puteri nemărginite de refuz, are mari şanse să nu mai fie în vigoare la sfârşitul lunii, deci peste câteva zile. Aşa cum aminteam mai sus, PSD a ciuntit Legea 303/2004 în Parlament, lăsându-i lui Iohannis dreptul de a refuza doar o singură dată propunerea pentru şefia DNA.  În acest moment, legea se află pe masa CCR, care o va judeca pe 18 septembrie. Foarte probabil, CCR va decide că modificarea operată de PSD e constituţională. De ce? Pentru că CCR a mai analizat această lege în urma unor contestaţii făcute de PNL şi USR, pe care le-a respins. Dacă CCR va consfinţi că Iohannis poate refuza doar o singură dată propunerea venită de la ministrul Justiţiei, şeful statului are la dispoziţie 10 zile să promulge noua formă a legii. Aşadar, noile prevederi vor intra în vigoare la sfârşitul lunii septembrie.

Decizie grea pentru Iohannis

Să ne mutăm la calendarul de la Ministerul Justiţiei. Adina Florea va fi audiată de CSM pe data de 27 septembrie. În 2 octombrie, CSM va trimite avizul către Ministerul Justiţiei, condus de Tudorel Toader. Avizul e consultativ, dar obligatoriu din punct de vedere procedural. Însă pe data de 2 octombrie, e foarte probabil să avem în vigoare noua formă a Legii 303/2004, care îi lasă lui Iohannis doar o singură posibilitate de refuz. Astfel, preşedintele se va trezi din nou prins în menghină. Pe de o parte, dacă o refuză pe Adina Florea, Tudorel Toader poate veni cu o propunere şi mai scandaloasă, pe care Iohannis va fi obligat să o accepte. Pe de altă parte, dacă va miza pe soluţia „răului cel mai mic“ şi o va acepta pe Florea, Iohannis îşi va dezamăgi din nou electoratul fidel, care încă îi reproşează că a destituit-o pe Kovesi.

Adina Florea, procurorul constănţean propus de ministrul Justiţiei pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a acordat un interviu cotidianului „Adevărul“ în care a vorbit despre activitatea sa profesională şi despre proiectul de management pe care l-a propus la concurs.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată