Kelemen Hunor, după negocierile cu PSD şi PNL pentru Guvern: „O discuţie foarte aprinsă”. Despre rotaţia premierilor: „E înghesuială mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a transmis, după runda de marţi a negocierilor cu PNL şi PSD pentru viitorul Executiv, că partidele nu s-au pus de acord asupra rotaţiei premierului, în contextul în care fiecare formaţiune vrea să facă primul pas. Liderul UDMR a precizat că au fost „discuţii aprinse” şi că premierul va trebui să fie preşedinte de partid, pentru a funcţiona coaliţia.

După negocierile de marţi dintre PNL, PSD şi UDMR, partide care vor să formeze o coaliţie de guvernare, Kelemen Hunor a transmis că au avut loc „discuţii foarte aprinse” şi a precizat că s-au discutat doar câteva subiecte, respectiv certificatul verde şi impactul bugetar pe capitolele asupra cărora nu s-au pus de acord, privind creşterea veniturilor şi impozitarea. 

Liderul UDMR a declarat că discuţiile continuă, iar o nouă rundă de negocieri va avea loc miercuri, după ora 16.00, când se aşteaptă nişte cifre concrete de la Ministerul Finanţelor pentru a vedea impactul bugetar pe care l-ar aduce majorarea pensiilor, alocaţiilor şi salariilor. „Nu există în acest moment niciun procent agreat, trebuie să vedem”, a mai spus Kelemen Hunor.

Întrebat ce partid va da primul premier, Kelemen Hunor a răspuns: „Aici, colegii noştri nu s-au înţeles şi fiecare doreşte să fie primul. Ei trebuie să decidă şi am înţeles că asta va fi decizia de astăzi a liberalilor, dacă acceptă ideea de rotaţie, dar cine urcă primul, aici nu ştiu, nu îmi dau seama, e înghesuială mare”. 

Preşedintele UDMR a  mai spus că partidele trebuie să se prezinte la consultările de la Palatul Cotroceni cu un singur premier, din moment ce discută pe un program de guvernare comun. „Suntem departe de acea fază”, a mai completat acesta.

„Din punctul meu de vedere, o coaliţie funcţională, indiferent cine este premierul, trebuie să fie un preşedinte de partid”, a subliniat liderul Uniunii Maghiare, precizând că în caz contrar coaliţia nu poate să funcţioneze. 

„Eu am susţinut, indiferent cine e premierul dintre doi, trei, nu contează, ceilalţi trebuie să fie în Guvern, trebuie să lase orgoliile la o parte şi ego-ul un pic mai mic. (...) Trebuie să avem un premier preşedinte de partid şi ceilaţi doi să fie în Guvern”, a mai spus el, adăugând că va accepta orice soluţie, doar să fie preşedintele unuia dintre partide. 

Nu în ultimul rând, Kelemen Hunor nu exclude varianta unui premier care nu este şi preşedinte de partid, însă susţine că în acest fel pot să apară tensiuni. „Dacă vrem să repetăm filmul din 2021, atunci se poate merge pe o asemenea variantă, dar eu cred că ar fi un gest iresponsabil”, a completat liderul UDMR. 

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie