Întâlnirea dintre Ponta și Philip Gordon, cu ușile închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philip H. Gordon

Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american, Hillary Clinton, a ajuns la Palatul Victoria în urmă cu 20 de minute, pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta privind criza politică din România. Deși, inițial, stafful Guvernului i-a anunțat pe jurnaliști că pot avea oportunități de imagine la începutul întâlnirii, discuția se poartă în acest moment cu ușile închise.  

Update 18.05: Philip Gordon a plecat de la Palatul Victoria fără să facă nicio declaraţie de presă.

Americanul Philip Gordon a avut un maraton de întâlniri astăzi, în mai puțin de șase ore, cu oficialii români - președintele suspendat Traian Băsescu, cel interimar Crin Antonescu și premierul Victor Ponta.

Principalele declarații

Philip Gordon „Ne pasă de România, ne este un prieten și un partener strategic. Ne pasă de democrația din România și face tot ce se poate pentru a susține statul de drept și independența instituțiilor. Suntem preocupați de această situație“, a declarat Gordon în cadrul întrevederii cu Antonescu.  

Crin Antonescu „Mă bucur că ați venit, avem o situație aici, în România, o situație politică“.

După întâlnirea de la Cotroceni, Philip Gordon a promis că va face o declarație de presă în care să prezinte concluziile întâlnirilor de astăzi, însă nu a precizat nici ora și nici locul unde va avea loc aceasta.  

Este de așteptat ca declarația de presă a oficialului american să aibă loc la Palatul Victoria având în vedere că întâlnirea cu șeful Guvernului este ultima pe agenda lui Philip Gordon din rândul oficialilor români.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări reacțiile lui Philip Gordon în urma întâlnirilor de la București!

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică