Ilie Bolojan, de Ziua Constituției: „Legea fundamentală a însoţit ieșirea din dictatură”
0Premierul Ilie Bolojan a transmis luni, 8 decembrie, un mesaj de Ziua Constituției României, subliniind rolul esențial pe care l-a avut în trecerea țării de la dictatură la democrație, după adoptarea sa, în 1991.
Premierul Ilie Bolojan a transmis luni, 8 decembrie, un mesaj public cu ocazia Zilei Constituției României, amintind rolul decisiv pe care legea fundamentală l-a jucat în dezvoltarea democratică a statului român după căderea regimului comunist şi sublinind, în acelaşi timp că fundamentul constituțional rămâne esențial într-o perioadă marcată de provocări interne și externe.
„Constituția României rămâne temelia pe care este construit statul nostru democratic. Aceasta ne oferă direcție și stabilitate, apărând valorile care definesc societatea noastră.
Este cadrul care dă instituțiilor statului puterea de a proteja drepturile fundamentale ale românilor, într-o perioadă în care ne confruntăm cu provocări tot mai complexe.
Legea fundamentală contribuie și la formarea unei conștiințe civice solide. O societate care are încredere în instituțiile sale și implicată în viața comunității este esențială pentru sănătatea democrației și pentru consolidarea parcursului nostru democratic.
Constituția adoptată în 1991 și revizuită în 2003 a însoțit transformările majore prin care a trecut România: ieșirea din dictatură, modernizarea instituțiilor, aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Și astăzi, ea rămâne un reper pentru funcționarea vieții politice și instituționale.
Un viitor mai bun pentru români se poate construi doar pe baza unei Constituții puternice și a unor legi corecte. Legea Fundamentală ne oferă această bază, pe care putem continua să consolidăm protejarea drepturilor cetățenești, dezvoltarea societății românești și parcursul nostru european și euroatlantic”, este mesajul premierului Ilie Bolojan.