Grindeanu susține că Executivul a oprit valul de proteste: Guvernul a aprobat o parte dintre revendicările fermierilor. Sunt rezolvabile și de bun simț

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, luni, cu privire la revendicările fermierilor, că o parte dintre acestea deja au fost aprobate la nivelul Guvernului, iar altele necesită și alte dezbateri și în acest sens de fac de câteva ori pe săptămână sunt organizatea grupuri de lucru.

Grindeanu a susținut că a bătut palma cu fermierii pentru o parte dintre revendicări Foto: Arhivă

În fiecare săptămână există două- trei întâlniri, grupuri de lucru la nivelul Ministerului Transporturilor. O dată la două săptămâni - trei săptămâni mă văd și eu cu ei. Chiar mâine e prevăzută următoarea întâlnire. Noi am aprobat la nivel de Guvern multe din chestiunile la care ne-am angajat, altele necesită timp, și de aia facem aceste întâlniri să vedem progresul la fiecare dintre lucrurile la care ne- am angajat și pe care ne-am pus semnătura și eu și colegii mei. Fie că vorbim de cei de la CNAIR fie că vorbim de cei de la ARR de exemplu, sau ISCTR, a declarat luni ministrul Transporturilor, după ce a fost întrebat dacă a rezolvat problema cu transportatorii și dacă aceștia sunt mulțumiți.

Sorin Grindeanu a susținut de asemenea că deciziile pentru care s-a bătut deja palma cu fermierii sunt „lucruri de bun simț”.

„Sunt lucruri la care ne-am angajat, ne-am pus semnătura trebuie să le rezolvăm și sunt lucruri rezolvabile și de bun simț”, a precizat ministrul.

Declarațiile Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă după ce oficialul a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada A7, tronsonul 2 Ploieşti-Buzău (loturile 1 şi 2).

Guvernul a venit cu un ajutor pentru crescătorii de bovine și bubaline

De altfel, după cum a relatat Adevărul pe 26 ianuarie, printre deciziile semnate de premierul Marcel Ciolacu se află cele ce vizează sprijinul financiar pentru crescătorii de bovine, dar și subvenționarea accizei la motorina folosită în agricultură.

Astfel, ajutorul pentru crescătorii de bovine și bubaline prevede: „Prin actul normativ se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor din perioada 1 octombrie 2022- 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 31 decembrie 2023, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, combustibil și alte costuri (forța de muncă, sevicii veterinere, utilități, etc). Beneficiari ai schemei pot fi crescătorii care dețin bovine de carne și bubaline, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice”, arată Guvernul.   

De asemenea, pentru anul 2024, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare este de 104,47 lei/1000 litri şi reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului 2023, respectiv din data de 2 octombrie 2023, de 4,9748 lei pentru 1 euro.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată