Germania îl contrazice pe Ciolacu pe tema trimiterii de militari germani în România: Nu suntem obligați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Germaniei respinge cererea Executivului român de a staționa trupe pe teritoriul României, potrivit Agerpres. Ciolacu a precizat, într-o conferință alături de Scholz, că speră ca România să aibă militari germani permanenți.

Germania susține că nu este obligată să trimită militari în România FOTO: EPA EFE

Sursa citată arată că un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat că Germania consideră că „nu este obligată” să trimită o brigadă a Bundeswehr-ului în România, întrucât menţine o cooperare militară cu Lituania în cadrul NATO, în timp ce Franţa cooperează cu România.

Ministerul Apărării din Germania a promis Lituaniei, săptămâna trecută, că 4.000 de soldați germani vor fi staționați în această țară, arată Agerpres.

Premierul României a afirmat, într-o conferință de presă alături de cancelarul german, că speră ca pe teritoriul Românie să fie și militari germani permanenți.

Marcel Ciolacu a fost întrebat într-o conferinţă de presă la Berlin, unde se află în vizită de lucru, la ce se aşteaptă în privinţa consolidării Flancului estic al NATO în contextul Summitului de la Vilnius şi după ce s-a promis că 4.000 de soldaţi vor fi plasaţi în Lituania, scrie Agerpres.

„Cred că decizia Germaniei de a trimite 4.000 de soldaţi... Eu sper ca pe teritoriul României, cât de curând, să avem militari germani permanenţi. Este evident că va fi un conflict de lungă durată. Mai mult, cu toţii ne-am fi aşteptat, poate, să se închidă acest conflict din această ofensivă a Ucrainei, dar cu toţii ştim că nu se putea acest lucru. Datele care sunt publice poate nu sunt atât de încurajatoare, dar sunt ferm convins că lucrurile în teatrul de operaţii, în acest moment, arată cu totul altfel. Da, cred că pe teritoriul României trebuie să existe trupe germane permanente şi sper ca, împreună cu domnul cancelar, să luăm deciziile cât mai rapid în acest sens şi în acest demers”, a transmis Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere