G4Media: Lege fără precedent iniţiată de fratele lui Paul Stănescu. Străinii şi românii care nu sunt fermieri nu vor mai putea cumpăra teren agricol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul şi Alexandru Stănescu

Deputatul PSD Alexandru Stănescu, fratele baronului Paul Stănescu, a iniţiat în 2018 o lege care va interzice practic românilor şi străinilor care nu sunt fermieri să cumpere teren agricol în România. Potrivit G4Media, dacă legea va fi promulgată de preşedinte, actualii fermieri români vor avea monopol pe cumpărarea de terenuri.

Iniţiat în 2018, proiectul de lege a fost criticat până şi de guvernul Dăncilă, care atrăgea atenţia că îngrădeşte dreptul pe proprioetate consfinţit de Constituţie şi de Tratatul de aderare la UE, subliniază G4Media. Cu toate astea, în mai 2018 Senatul adoptă proiectul de lege, iar pe 3 iunie acesta trece şi de Camera Deputaţilor, fiind trimis acum la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

G4Media mai explică că proiectul de lege arată că dacă cei care care au drept de preempţiune pentru cumpărarea unui teren agricol scos la vânzare de proprietar (rude, arendaşi, vecini, tineri fermieri) nu îşi exercită dreptul de preempţiune, atunci terenul respectiv nu poate fi cumpărat decât de alţi fermieri cu activitate în România. Practic, noua lege votată de Parlament interzice cetăţenilor români şi străini care nu sunt fermieri cu activitate în România în ultimii cinci ani să cumpere terenuri agricole.

Dacă legea va intra în vigoare, doar fermierii români actuali vor mai putea cumpăra terenuri agricole în România. Practic, legea ar face imposibil ca un român să un cetăţean străin care nu are afaceri în agricultură să mai poată deveni proprietar de teren şi fermier.

Mai mult: legea iniţiată de fratele baronului PSD de Olt obligă un proprietar care vinde un teren agricol mai devreme de 8 ani după ce l-a cumpărat să plătească un impozit de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare. Este un impozit uriaş, fără precedent în România.

Cum arată proiectul de lege iniţiat de Alexandru Stănescu

Extras din proiectul de lege legat de noul impozit: „Terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligaţia plăţii impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă”. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat