Forțele conservatoare din România se unesc: AD și ARN fuzionează cu PNCR VIDEO

0
0
Publicat:

Forțele conservatoare din România se unesc. Partidele Alternativa Dreaptă (AD) și Alianța Renașterea Națională (ARN) vor fuziona cu Partidul Național Conservator Român (PNCR), au anunțat președinții acestor partide.

România are nevoie să își recapete puterea, forța, bunăstarea și demnitatea în Europa și în lume, motiv pentru care, în urmă cu câteva săptămâni, am făcut un anunț public în care am invitat forțele de centru dreapta, conservatoare, național-suveraniste, creștin-democrate să se alăture Partidului Național Conservator Român pentru a forma împreună o forță care să acceadă în Parlamentul României și să ofere o alternativă de guvernare care să asigure siguranță și stabilitate României și să producă prosperitate pentru toți români, a declarat europarlamentarul Cristian Terheș, președinte PNCR, potrivit unui comunicat al partidului postat pe Facebook.

„Mișcarea conservatoare pe care o formăm azi are menirea de a merge în Parlament”

Negocierile de fuziune au fost încheiate pe 21 august.

Forțele conservatoare din România se unesc. FOTO Captură video Facebook

Suntem aici, alături de Partidul Național Conservator Român și Alianța Renașterea Națională deoarece este crucial să existe o forță conservatoare autentică și unită care să apere bunăstarea românilor, mediul privat, capitalul și antreprenorii români.  Guvernele conservatoare din Uniunea Europeană sunt singurele care au adus prosperitate. Mișcarea conservatoare pe care o formăm azi are menirea de a merge în Parlamentul României, unde să lupte pentru reducerea taxelor și impozitelor aberante, pentru o justiție dreaptă, eficientizarea aparatului bugetar, modernizarea sistemului sanitar și educațional. România poate mai mult. România merită mai mult!”, a declarat Adela Mîrza, preşedinte AD, potrivit comunicatului.

Gheorghe Noane, președinte ARN, spune că societatea românească avea nevoie de un pol creștin conservator: 

„Noi, Alianța Renașterea Națională împreună cu Alternativa Dreaptă am decis formarea unui pol creștin conservator în jurul Partidului Național Conservator Român, pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor, a valorilor creștine și familiei naturale, și promovarea identității naționale. Suntem ceea ce societatea românească așteaptă în acest moment, un pol creștin conservator prin unificarea tuturor forțelor creștine conservatoare din România”.

„Obiectivul PNCR este de a reda mai multa putere, forță, demnitate României”

Iată mesajul integral transmis de Cristian Terheș, președinte PNCR:

Dragi români,

Partidul Național Conservator Român este un partid nou, modern, național, conservator, ai cărui patru piloni sunt libertatea, suveranitatea, dreptatea și prosperitatea.

Obiectivul PNCR este de a reda mai multa putere, forță, demnitate României pentru a-și promova și apăra interesele în Uniunea Europeana și în lume, și a produce bunăstare, astfel încât romanii plecați să-și dorească să se întoarcă acasă, iar cei rămași să nu mai plece.

Ne dorim o Românie care are forța și demnitatea să stea de la egal la egal la aceeași masă cu marile puteri ale Europei și ale lumii, promovându-și interesele și protejându-și cetățenii.

Ca europarlamentar, am demonstrat într-un mandat că poți să promovezi și să aperi cu demnitate interesele României și ale românilor din Parlamentul European.

Ridicarea României, însă, începe de acasă, de aceea din data de 1 decembrie Romania trebuie să aibă o forță conservatoare în Parlamentul României care, prin mijloace democratice, să promoveze acele legi care sunt bune și utile României și românilor și să se opună acelor proiecte de legi care subminează suveranitatea, demnitatea și prosperitatea României, ori care încalcă drepturile românilor.

Îngrădirea drepturilor fundamentale ale românilor, tăierea pădurilor, vânzarea avuțiilor tarii s-au făcut prin legi trecute prin Parlament, iar acest lucru trebuie schimbat.

Incompetența și prostia promovate în funcțiile publice de partidele ce s-au perindat la guvernarea României în ultimii 35 de ani ne-au adus în situația în care instituții ale statului, în loc să lucreze pentru români, dau impresia că lucrează împotriva intereselor românilor.

Fuziunea pe care o anunțăm astăzi este doar un prim pas în acest sens, fiind în discuții înaintate și cu alte forțe și personalități care să se alăture acestui pol creștin conservator, care să facă politică pentru români și România.

Eu le mulțumesc partenerilor din Alternativa Dreaptă și Alianța Renașterea Națională că s-au alăturat acestui proiect de unire și chemăm alaturi de noi toate forțele creștin conservatoare de centru dreapta și personalitățile care împărtășesc valorile și obiecitvele noastre, pentru ca, împreună, să facem o Românie puternică, sigură și prosperă.”

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort