„Conservatorismul nostru este o sinteză între creştinismul tradiţional, dar trăit într-o societate modernă, şi piaţa liberă a capitalismului“. Interviu cu Adela Mîrza, co-preşedinta Alternativa Dreaptă

Adela Mîrza

Nu ştiu dacă aţi remarcat, în România există un singur partid politic condus de o doamnă. Şi nu este un partid care impune cote de gen. Adela Mîrza, specialist în comunicare, este preşedinta M10 şi co-preşedinta alianţei electorale Alternativa Dreaptă. O noutate în politica românească recentă.

Un proiect politic conservator, la început de drum, care se va prezenta la alegerile europarlamentare. Să aflăm ce propun societăţii româneşti.

Ciprian Apetrei: Cine este Alternativa Dreaptă? Sunt deja multe partide în România, ce anume aduceţi nou?

Adela Mîrza: Alternativa Dreaptă este Alianţa politică şi electorală formată din Partidul M10 şi Partidul Forţa Moldova. Alături de noi, ca susţinători mai sunt alte 4 grupuri politico-civice: Alternativa Dreaptă, Alianţa Conservatoare, Uniunea Creştin Democrată (UCD) şi Dreapta Reformatoare Conservatoare.

Miezul orientării noastre politice îl constituie conservatorismul, creştin-democraţia şi liberalismul clasic. Dacă vreţi să ne descriem doctrinar în câteva cuvinte, aş spune că suntem singura formaţiune politică din România de azi care se revendică, simultan, de la valorile creştine şi de la cele ale economiei moderne, adică de la capitalism.

Se vorbeşte intens astăzi despre marxismul cultural. Unii încearcă să-l minimizeze, alţii chiar încearcă să-i nege existenţa. Asta, în timp ce îi practică ideile, adică distrugerea valorilor occidentale bazate pe tradiţie, în special pe cea creştină.

Noi ne opunem acestor orientări şi susţinem că opţiunile politice, sociale, economice ale unei naţiuni se bazează pe opţiuni de valoare morală care ţin de tradiţiile religioase, spirituale. Divorţul postmodern de creştinism este, în ce ne priveşte, o eroare foarte, foarte gravă.

Am observat, însă, că există oameni care se declară conservatori creştini, însă resping ideea de piaţă liberă, de economie capitalistă. Multă lume nici nu înţelege capitalismul şi îl consideră ca un mod de a face economie în care se combină marile corporaţii cu interesele şi protecţia statului. Cu alte cuvinte, îl confundă cu socialismul sau, în cel mai bun caz, cu un fel de social-liberalism altoit cu autoritarismul monopolist al corporaţiilor. Or, capitalismul înseamnă crearea de bunăstare prin schimbul economic liber între indivizi. Libertatea despre care vorbesc se referă atât la autonomia pieţei, adică a indivizilor, faţă de reglementările de stat tot mai numeroase şi stufoase azi, cât şi la îndepărtarea oligopolurilor şi monopolurilor de stat, deci la concurenţa liberă.

De cealaltă parte am observat, mai ales în curentul libertarian, tendinţa de a relativiza valorile culturale şi, în consecinţă, morale, etice care stau la baza convieţuirii sociale. Adică tendinţa de a reduce totul la bunul plac individual şi de a pune orice aspect al vieţii în poziţia de a fi un bun tranzacţionabil. Dacă socialiştii cred că valorile pot fi schimbate prin inginerie socială şi intervenţia statului, unii libertarieni în schimb trăiesc cu impresia că orice poate fi vândut, cumpărat, negociat pe piaţa liberă.

Or, aici cred că doctrina conservatoare clasică trebuie să intervină pentru că dacă putem vinde, cumpăra sau negocia orice, înseamnă că, atunci, ar urma să vindem şi să cumpărăm sau să negociem chiar libertatea de a vinde şi de a cumpăra sau negocia, precum şi condiţiile care fac această libertate reală.

Libertatea totală, şi din punct de vedere economic, se arată ca imposibilă în istoria noastră umană. Şi atunci, desigur, se pune problema limitelor fireşti pe care le are libertatea noastră. Şi a regulilor pe care trebuie să le urmăm atunci când ridicăm şi impunem aceste limite. Dar cel mai bun criteriu prin care aceste limite trebuie gândite şi puse în aplicare ni se pare cel oferit de tradiţia creştină. 

Când vorbesc despre tradiţia creştină, vorbesc, însă, în termenii pe care i-a dat la iveală modernitatea. Vreau aici să îi previn pe cei care, lipsiţi de o judecată limpede, se grăbesc să ridice acuze de bigotism sau teocraţie. Specialiştii au arătat deja de mult timp că modernitatea provine din creştinism, că fără creştinism nu am fi avut separaţia dintre religie şi stat, laicizarea, drepturile omului, libertatea individuală şi nici măcar ştiinţa modernă. Când vorbim despre creştinism, aşadar, la asta ne referim, la coloana vertebrală a societăţii moderne.

Conservatorismul nostru este, deci, o sinteză între pe de o parte, creştinismul tradiţional, dar trăit într-o societate modernă a cărei condiţie este, şi, de cealaltă, piaţa liberă a capitalismului care produce bunăstare şi o societate relaxată economic. 

Cum au fost aleşi candidaţii AD pentru alegerile europarlamentare?

A.M: Timpul a fost foarte scurt şi a trebuit să ne mişcăm repede. Am întocmit o listă cu posibili candidaţi, i-am consultat, am discutat cu ei, le-am obţinut acordul, apoi pe baza CV-urilor, a activităţii lor politice sau civice, i-am evaluat. Unii ne-au refuzat politicos, alţii s-au simţit onoraţi. Pe unii îi cunoaştem bine, căci lucrăm de ceva timp cu ei pe acest proiect (Alternativa Dreaptă), pe alţii i-am descoperit acum. Toţi sunt nişte oameni deosebiţi atât politic cât şi profesional. Sunt oameni de dreapta autentici, oneşti, cu o meserie, curaţi, fără sinecurisme sau pete în CV-ul lor. „Self made men”, cum spun englezii. Este important să prezentăm alegătorilor oameni adevăraţi nu doar nişte nume pe o listă de partid. Oamenii trebuie şă ştie ce votează. Iar la noi în AD contează Omul.

Ne puteţi prezenta doi dintre aceşti candidaţi? Ce anume îi recomandă pentru această demnitate?

A.M: Da, căci lista este deja publică. Am să vă dau nu doar doi, ci chiar cinci. Primii cinci.

1. Adela Mîrza (Cluj-Napoca). 42 de ani, căsătorită, 2 copii. Este specialist în studii europene, dar lucrează în Marketing, PR, Comunicare. Face politică de vreo 7 ani încoace şi a participat la fondarea a două partide de la firul ierbii. Este conservatoare convinsă care nu renunţă la principii de dragul politicii, ci face politică după principii (conservatoare, evident) şi care doreşte într-o bună zi un partid autentic, de dreapta (majoritar dacă se poate) în Parlamentul României şi reprezentaţi decenţi în Parlamentul European.

2. Cristian Cernescu (Iaşi) 36 de ani, căsătorit, 1 copil. Licenţiat în ştiinţe economice, master în management comercial, actualmente antreprenor, prim vicepreşedinte al Partidului Forţa Moldova. Un om inteligent, integru, harnic, care a fost alături de cei din Forţa Moldova iniţiatorul proiectului Autostrada A8 –„ Autostrada Unirii”. Este un ieşean minunat care, odată ajuns la Bruxelles, va face tot posibilul să îşi îndeplinească proiectul.

3. Daniel Uncu (Bucureşti) - 51 de ani, căsătorit, 2 copii. Licenţiat în jurnalism şi ştiinţele comunicării, a urmat studii de drept, master în ştiinţe politice, specialist în PR si comunicare politică, actualmente broker imobiliar. Este om de media şi un excelent analist politic. Un neobosit duşman al neomarxismului cultural şi a ideologiilor de stânga. A mai făcut politică, dar când principiile sale au fost încălcate, s-a retras. Are experienţă, este integru, vocal, are excelente cunoştinţe doctrinare, politice şi instituţionale. Ar fi un bun „asset” în Parlamentul European.

4. Valentin Licxandru (Bucureşti) 46 de ani, căsătorit, 2 copii. Licenţiat în filozofie politică şi teologie, a urmat studii de etică a politicilor publice, actualmente specialist în marketing, vânzări şi management. Un om de echipă, conştiincios, patriot, creştin. Şi-ar reprezenta ţara cu onoare şi cu responsabilitate.

5. Marie-Raymonde Prager – 47 de ani, mamă a 4 copii, locuieşte în Bucureşti. Licenţiată în teologie didactică, masterand în domeniul patrimoniului creştin european, actualmente pictor decorator. O fiinţă caldă, inteligentă, de o sensibilitate aparte. Face politică cu responsabilitatea unei femei care a crescut 4 copii: adică cu dragoste şi respect pentru valorile creştine. În Parlamentul European ar fi un excelent ambasador al valorilor conservatoare, creştine, ale familiei.

În ce grup politic european vă veţi înscrie?

A.M: Noi suntem deja înscrişi în marea familie a conservatorilor europeni: ACRE - Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, prin M10. Suntem în Consiliul ACRE, membri cu drept de vot. Tocmai am revenit de la o întâlnire a Consiliului şi un Summit (Blue Summit), organizat la Roma, unde am votat şi am primit cel mai nou membru al nostru: Partidul Fratelli d’Italia, condus de un lider extraordinar: Georgia Meloni, o tânără conservatoare, pe care am avut ocazia să o cunosc zilele acestea. Este o fiinţă admirabilă, cu o forţă şi o energie de nedescris. Discursurile şi poziţionările ei din parlamentul italian sunt memorabile. Vom rămâne şi noi, evident alături de conservatorii europeni. Aici ne este locul.

Dreapta are, în România, o conotaţie funcţională, negativă, anticorupţie şi anti-PSD. Ceva construit intelectual pe această bază nu a mai fost de pe vremea lui Corneliu Coposu. Aveţi o legătură cu această zonă politică?

A.M: Desigur. Dar nu aş reduce rolul Alternativei Drepte la anti-PSD. Alternativa Dreaptă are o orientare constructivă, noi vrem să creăm un cadru instituţional care să conducă la bunăstare economică şi socială în condiţii de moralitate. În acest sens, orientarea noastră subliniază necesitatea unui stat minimal, atât de minimal pe cât se poate realiza în România, în orice caz. Statul domină foarte multe, prea multe aspecte din viaţa noastră şi efectele cele mai contraproductive se văd în economie. 

Astfel că legătura noastră cu creştin-democraţia seniorului Corneliu Coposu apare în acea zonă a principiilor morale creştine, despre care vorbeam. Dar fără a accepta justiţia socială pe care PNŢCD-ul o avea şi o are în doctrină.

Credem că orientarea creştină trebuie să se reflecte în chestiunile de principiu ce privesc libertatea şi drepturile individuale. În economie mila sau programele de întrajutorare au şi au avut cu adevărat succes atunci când au aparţinut iniţiativei private. Altfel, statul trebuie să se limiteze doar la situaţiile cu adevărat excepţionale, cum sunt calamităţile sau crizele economice. Dar, şi aici, el nu poate face orice. S-a demonstrat de multă vreme că modul de intervenţie a statului în crizele economice conduce, de fapt, la adâncirea lor.

În Europa, aşa cum spune foarte bine pianistul şi esesistul Andrei Vieru, „în ambianţa ideologică actuală, cum te poate convinge un om de dreapta că nu e de extremă dreaptă? Într-un singur fel: anunţându-te că votează cu stânga”. Cum veţi evita această eticheta?

A.M: Citatul pe care-l daţi este un sarcasm foarte acid pe care Andrei Vieru îl face la adresa stângii. Şi la care noi subscriem în întregime.

Evitarea acestei etichete preocupă doar persoanele care o iau în serios. Or, cum aş putea să iau în serios o minciună sfruntată, ce îmi aminteşte de arsenalul propagandistic leninist şi stalinist? Oricum, mi se pare foarte grăitor că stânga actuală recurge la aceleaşi tactici grosolane ca şi Cominternul interbelic. Şi atunci, ca şi acum, cine nu se alinia Moscovei era înfierat ca fascist, mic burghez, decadent, autoritar etc., într-un cuvânt un duşman al umanităţii zâmbitoare reprezentate, pasămite, de Lenin şi Stalin.

Nu căutăm să atragem electorat lipsit de cultură politică şi înverşunat împotriva bunului simţ. Suntem conştienţi că un complex de reflexe mentale ideologice poate fi foarte adânc înrădăcinat. Şi că asemenea oameni sunt pierdere de vreme. Asta nu înseamnă că nu putem să le dăm replica pe care o merită, atunci când se impune.

Sunteţi primul partid care a cerut preşedintelui României recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte legitim al Venezuelei, în locul comunistului Maduro. Temele de politică externă sunt rar abordate în politica românească, iar Venezuela este foarte departe. De ce va interesează astfel de subiecte?

A.M: Venezuela face obiectul unor discuţii aprinse, polemice între dreapta şi stânga cam din momentul în care Chavez a câştigat alegerile în 1999. La începutul mandatului său a condus o politică foarte socialistă cu măsuri aberante şi numeroase încălcări ale drepturilor omului. Tacticile pe care le-a folosit, mie mi-au amintit de regimul Iliescu. Problema este că, la fel precum în orice regim socialist, la început, pentru o vreme, lucrurile au părut să meargă bine. Adică atât timp cât resursele ţării puteau fi completate prin politica petrolului şi gazelor de care, ştim, Venezuela nu duce lipsă.

Din cauza aceasta, pentru o vreme, Venezuela a fost un fel de sfânt Graal al stângii care s-a grăbit să arate că, uite, vezi, socialismul funcţionează. Oamenii sunt simţitor scoşi din sărăcie, se construiesc apartamente, se alocă fonduri uriaşe pentru securitatea socială, sănătate etc.

Când, însă, risipa socialistă a început să dea semne de oboseală şi economia să intre în criză, mai ales după ce regimul Maduro a implementat măsuri radical comuniste care au distrus economia ţării şi a întărit legăturile cu regimul comunist cubanez, dintr-o dată socialiştii nu au mai fost interesaţi de Venezuela. Ba, mai mult, au început să pretindă că, de fapt, nici măcar nu ar fi o ţară socialistă, ci un capitalism de stat! Capitalismul, vasăzică, ar fi de vină pentru foametea din Venezuela, după narativul acestor stângişti. Ipocrizia lor este, ca întotdeauna, infinită. Dacă imaginea unui regim socialist sau comunist e bună, regimul e dat ca exemplu de reuşită. Dar dacă regimul dă chix, brusc, nu mai e cu adevărat socialism sau comunism. Ci e fascism sau capitalism. Minciună în toată regula.

Nu mai vorbesc despre încălcările drepturilor omului care se petrec acolo. Venezuela geme de un număr de ani sub o dictatură socialistă atroce care se foloseşte de lumea interlopă şi de clanurile de interese ca să înăbuşe orice dizidenţă din faşă, înaintea intervenţiei forţelor de ordine care ar putea dăuna imaginii regimului.

Criza prezidenţială de acum e un semn bun. Înseamnă că există în Venezuela opoziţie, că oamenii s-au săturat de prostiile lui Maduro şi că există şanse de schimbare.

O identitate politică creştină nu este depăşită? Doriţi să ne întoarcem în Evul Mediu?

A.M: Da. E drăguţă întrebarea. Chiar am zâmbit căci majoritatea celor care contestă creştinismul molfăie la nesfârşit acest clişeu uzat! Tocmai vorbit despre faptul că fără creştinism nu ar fi existat modernitate. Nu înţeleg cum orientarea creştină poate fi considerată un regres. Şi de ce neapărat în Evul Mediu. Evul Mediu, din câte ştiu, a fost o perioadă de tranziţie. Vi se pare că viaţa de atunci a fost grea? Păi, staţi să vedeţi cum a fost în Antichitate. Despre asta puţini vorbesc, mai ales că Antichitatea a fost, de pe la Renaştere încoace, un model pentru oamenii care propovăduiau progresul. Vasăzică, progresiştii noştri nu au nici o problemă să proslăvească Antichitatea unde teocraţia, abuzul, lipsa de valoare a individului erau o regulă. Dar Evul Mediu creştin e, în schimb, o mare problemă?

Păi, în Evul Mediu creştin s-au fondat universităţile occidentului, s-au scris tratate de filosofie, logică, artă, literatură... de fapt s-au scris şi construit şi creat atâtea lucruri încât nici nu ne încape timpul să vorbim despre ele. Uitaţi-vă la catedralele gotice. Sunt nişte universuri în sine.

Tot în Evul Mediu s-a format ştiinţa modernă, adică în mănăstiri şi universităţi conduse de călugări, de cardinali catolici.

Pe urmă separaţia dintre stat şi biserică, dintre religie şi societate. Ştiţi dvs. vreo cultură non-creştină care să fi produs aşa ceva? Eu nu.

Atunci, cum putem să ne întrebăm dacă identitatea creştină „nu e depăşită”? E chiar aerul pe care-l respirăm. Iar aici, la noi, la români, eu nu văd cum ar fi existat poporul acesta fără ortodoxie. Citiţi istoria bisericii noastre, uitaţi-vă puţin la ce ne spun istoricii, arheologii. Rolul Bisericii Ortodoxe a fost central. Fără ea nu existam. Sper că v-am răspuns la întrebare!

Ce identitate naţională ne putem păstra, ca ţară în interiorul Uniunii Europene?

A.M: Românească. Da, ştiu, e o discuţie vastă şi adesea neplăcută pe subiectul naţionalismului. Că a produs probleme, unii zic că a produs genocid. Nu ştiu... Naziştii or fi fost ei naţionalişti, dar au fost, mai întâi, nişte rasişti socialişti demenţi. Şi Franţa lui de Gaulle a fost naţionalistă. A produs genocid? Nu. Sau, ca să dau alt exemplu, URSS-ul a fost un stat care s-a definit prin internaţionalism, fiind o federaţie de popoare sub un regim totalitar. Nu au produs ei genocid etnic? Nu i-au dezrădăcinat pe basarabeni şi bucovineni, pe tătari, polonezi, lituanieni, finlandezi şi alte câteva zeci de popoare? Nu au dat ei jos guverne şi nu au exportat revoluţie bolşevică? Nu au atacat ei Afghanistanul?

Deci atitudinea agresivă nu ţine neapărat de naţionalism. Ea ţine, în primul rând, de trădarea sau respingerea modernităţii. Nu văd, însă, de ce un modern nu ar ţine la ţara lui şi la identitatea lui etnică şi naţională. De ce ar trebui să mă ruşinez că sunt româncă? De ce m-aş ruşina de limba mea, de istoria poporului meu, de strămoşii noştri? Bune, rele, rudele şi poporul nu se aleg. Pe de altă parte, eu sunt mândră de naţionalitatea mea şi nu cred că e bine să renunţ la ea. Refuz aşa ceva.

Pe urmă mai este un aspect. Cei care înfierează naţionalismul uită că unul dintre principiile de drept internaţional este autodeterminarea popoarelor. Până şi în UE avem principiul subsidiarităţii. E un lucru foarte simplu. Fiecare om vrea să fie stăpân la el acasă. Cui îi place ca propria lui casă să nu-i aparţină, să-i poată intra pe uşă, peste voia lui, oricine? Cum poţi veghea la propria ta siguranţă şi la propria ta bunăstare dacă nu poţi decide cine poate sta şi cine nu la tine acasă?

România ar trebui să susţină înfiinţarea unei armate europene sau să continue să se bazeze pe NATO ca garanţie de securitate militară?

A.M: Europenii nu prea sunt în stare să aibă grijă de propria lor securitate şi în caz de război, Doamne fereşte, nu ştiu cât ne-am putea baza pe birocraţia Uniunii. Deci, între NATO şi UE, eu aleg NATO.

Desigur, ideea de a avea o armată, dacă tot ai făcut o federaţie, nu e în sine o idee proastă. Ea e o idee nepotrivită la momentul actual. UE este deja un mamut birocratic foarte centralizat şi adesea cu atitudini pauşale şi contradictorii. Se subminează singură de multe ori. Păi, la arbitrarietatea pe care ne-o oferă birocraţia de la Bruxelles, numai atât ne mai lipseşte, o armată care să asculte de această birocraţie.

UE s-a abătut de la proiectul iniţial gândit de Monnet, Gasperi, Schumann şi alţii. Ei nu voiau un gigant birocratic cu atitudini arbitrare care de multe ori amintesc de aberaţiile dictaturilor şi, din păcate, chiar a totalitarismelor uneori. Să nu uităm cum a fost gândit Tratatul de la Maastricht şi cum a fost el impus peste capul oamenilor de rând. UE se află de mulţi ani într-un impas care se poate tranşa în rău sau în bine. Deocamdată, pare să încline către rău. Lucrurile acestea trebuie îndreptate cât încă se mai poate. Birocraţia de la Bruxelles trebuie să fie controlată de cetăţenii Uniunii. Parlamentul European e o premisă foarte bună şi cred că e direcţia pe care trebuie insistat. Dar nu e o concluzie.

Sunteţi puţin prezenţi în presă. În sondajele de până acum, nu sunteţi luaţi în calcul. Cum credeţi că veţi reuşi să vă faceţi cunoscuţi până la alegerile europarlamentare?

A.M: Da. Nu avem notorietatea altor partide căci pentru mainstream media nu prezentăm interes. Deocamdată! În plus, trendul actual nu se pliază neapărat pe valorile noastre de dreapta conservatoare. Aşa că pentru unele posturi media (adevărate avanposturi ale progresismului) nu suntem nici măcar frecventabili. Dar lumea a început să audă de noi. Suntem prezenţi pe social media, în presă, (deşi mai puţin), însă oamenii interesaţi de politică au venit spre noi, s-au informat, ni s-au alăturat şi au început să disemineze mesajul nostru mai departe. Până la urmă reclama din gură în gură e cea mai bună. Ieşim în stradă, strângem semnături, ne lansăm public candidaţii. Facem tot ceea ce putem cu resursele de care dispunem. Însă pentru cine nu ştie, Alternativa Dreaptă este un proiect gândit pe termen lung, nu doar pentru aceste alegeri europarlamentare. Ne vom face cunoscuţi în timp, prin oamenii pe care îi vom atrage. Deja suntem tot mai mulţi şi contăm! Asta nu poate decât să ne bucure. Alternativa Dreaptă va deveni ACEL partid autentic de dreapta pe care îl aşteaptă România de aproape 30 de ani.