Firea, susținută de partidul condus de Dan Voiculescu pentru un nou mandat în fruntea PMB

0
Publicat:

În plin scandal privind condițiile din azilele groazei, PUSL, formațiune condusă de Dan Voiculescu, a anunțat că a decis să o susțină pe Gabriela Firea, actual ministru al Familiei și egalității de șanse, pentru un nou mandat în conducerea Primăriei Municipiului București.

FOTO Inquam Photos / Liviu Florin Albei

„În cadrul ședinței Forului de Conducere Colegială, s-a stabilit că la alegerile locale din 2024 pentru funcția de Primar General al Capitalei, Partidul Umanist Social Liberal o va susține pe doamna senator Gabriela Firea”, a anunțat într-un comunicat de presă Cătălin Popescu Piedone, primarul sectorului 5 și președintele Exutiv al formațiunii politice conduse de Dan Voiculescu.

Anunțul formațiunii politice vine în plin scandal declanșat în urma unei anchete a DIICOT a privind azilele de bătrâni, care a scos la iveală tortura la care au fost supuse zeci de persoane în azile finanţate de stat și în care politicienii  își pasează vina. 

Investigaţiile jurnalistice au plasat-o pe Gabriela Firea în apropierea acestor centre în care 98 de persoane în vârstă sau cu dizabilităţi au fost înfometate, bătute și au rămas fără pensii sau apartamente.

Potrivit Centrului de Investigații Media, sora Gabrielei Firea ar fi lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din anul 2017. Inițial, aceasta ar fi fost inspector, însă ulterior ar fi ajuns să conducă instituția. Sursa citată arată că Nela Vica Andrieș ar fi plecat din cadrul DAS pe 20 februarie anul în curs.

Sursa citată arată că DAS Voluntari și DGASPC Ilfov sunt instituțiile care trebuie să se asigure că furnizorii de servicii sociale publice sau private din Voluntari și, respectiv, cele din întregul județ Ilfov își țin beneficiarii în condiții demne, omenești, legale.

Jurnaliştii Buletin de Bucureşti susţin că timp de doi ani, încă de la înființarea asociației și până la demisia din ianuarie 2023, vicepreședintele Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz“ a fost, în acte, Ligia Gheorghe, prietenă a ministrului Firea.

De altfel, centrele îşi aveau sediile pe raza oraşului unde primar este soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, însă ministrul Familiei se apără spunând că nu avea cunoştinţă despre aceste cazuri şi respinge implicarea apropiaților săi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare