Dumitru (PNL), despre rotativă: Ciucă își va ține cuvântul. Nu am înțeles de ce președintele PSD a avut diverse solicitări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Dumitru, deputat PNL și vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, a precizat că partidele Puterii trebuie mai întâi să se ocupe de problemele imediate, cum e greva profesorilor, apoi nu există emoții privind realizarea rocadei premierilor.

Emil Dumitru (dreapta), deputat PNL FOTO: Facebook

„Aici, la rotația premierilor dacă săptămâna trecută știam foarte clar că se face foarte repede, au intervenit protestele profesorilor și sigur că trebuie rezolvată foarte repede această situație pentru că suntem la finele anului școlar și trebuie încheiate mediile și susținute examenele. Cred că aici premierul Ciucă a spus destul de clar că își va ține cuvântul pe documentul semnat și își va de demisia pentru a veni domnul Ciolacu. Ce nu am înțeles eu de-a lungul timpului este că președintele PSD a avut diverse solicitări. Dacă prima dată după ce și-a asumat prin semnătură că există un protocol cu niște schimburi foarte clare de ministere și de portofolii. După aceea a zis că vrea neapărat să fie ministerul Transporturilor, după aia a zis că vrea mai întâi mandatul de prim-ministru și abia după aceea să fie negocieri. Nu mai înțelegem nici noi până la urmă ce își dorește domnul președinte al PSD”, a declarat Emil Dumitru la Adevărul LIVE, fără a da însă o dată clară.

Chestionat despre importanța ministerului Transporturilor având în vedere că PSD a ținut cu dinții ca ministerul să rămână condus de Grindeanu și după rotativă, deputatul PNL a punctat că nu are o explicație pentru dorința PSD de păstrare a instituției.

„Nu am o explicație de ce ministerul Transporturilor este așa de important pentru PSD pentru că o mare parte dintre proiectele pe care domnul Grindeanu le are în derulare vin din urmă de la foștii miniștri. Știm foarte bine cât de greu a fost să implementăm pe procedura de licitații care a existat la acel moment, să începem să facem lucrări în infrastructura feroviară și rutieră. Eu cred că își neagă propria decizie de la momentul semnării acordului în Coaliție ca ministerul Transporturilor să vină la PNL. Aici, cred că mai degrabă trebuie întrebat domnul Ciolacu de ce ministerul Transporturilor trebuie neapărat  să fie la PSD”, a precizat deputatul PNL.

Ce spune depre ieșirea UDMR de la guvernare

Emil Dumitru a subliniat că UDMR „dă un echilibru” pe ceea ce înseamnă legile organice din Parlament, însă susține că ar trebui analizat ce ministere deține fiecare partid din Coaliție.

„Acum, dacă e să analizăm din perspectiva funcționării Coaliției pe ceea ce înseamnă legile organice, unde este nevoie de susținere largă, UDMR cred că dă un echilibru. Din perspectiva portofoliului, dacă e să ne uităm la algoritmul parlamentar, probabil că dacă s-a deschis cutia pandorei cu ministerul Transporturilor ar trebui să vedem dacă aceleași ministere ar trebui să fie la UDMR. Noi credem că putem să facem în continuare echipă, dar să ne uităm la ce portofolii deține fiecare dintre cele 3 partide din Coaliție”, a adăugat deputatul PNL și vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Una din certitudinile referitoare la UDMR este că va rămâne fără Ministerul Sportului, liderii Coaliției fiind înțeleși să-l comaseze cu Ministerul Familiei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate