Dîncu ridică miza: PSD vrea 12-13 mandate la primele alegeri. Cine sunt „greii” eligibili

0
Publicat:

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, duminică, cu privire la alegerile parlamentarec că social democrații își doresc 12-13 mandate, menționând totodată că se va afla pe listă, pe loc eligibil, la fel ca alți câțiva „grei” ai formațiunii.

Vasile Dînc a fost propus de două regiuni FOTO Arhivă

Eu la regionalele din nord-vest și vest, la cele două regiuni am fost numit de colegi și votat ca fiind reprezentantul lor lor pe listele europarlamentare. Da. Nu s-a definitivat lista total, dar voi fi pe listă pe loc eligibil. Vom vedea (pe ce loc n.r) în funcție de cum vom putea să armonizăm femeile, bărbații, regiunile, una cu alta”, a afirmat Vasile Dîncu, după ce a fost întrebat dacă se află pe lista PSD-ului privind candidații pentru alegerile europarlamentare, într-un interviu pentru Prima News.

Întrebat cine dintre actualii europarlamentari se vor regăsi și pe viitoarea listă a candidaților PSD, Dîncu a enumerat câțiva colegi de partid despre care s-a discutat în interiorul formațiunii.

Nu am participat chiar la toate întâlnirile cu regiunea dar știu că va fi Mihai Tudose, care e și șeful de campanie electorală, Dan Nica probabil că a fost pentru regiunea respectivă, cred că și Claudiu (Manda n.r.) pentru sud. Adică nu am stabilit definitiv care vor fi locurile fiecăruia, dar fiecare regiune din cele opt regiuni de dezvoltare va avea un om pe listă. Și în rest mai trebuie să asezonăm lista cu femei, pentru că noi, social-democrații, avem și niște obligații internaționale ale socialiștilor.  Am văzut că sunt organizații care l-au propus pe Titus Corlățeanu din sud. Noi nu am definitivat asta, dar în principiu am avut o bucătărie internă în care am stabilit câteva nume, dar lista definitivă o să o avem cred că peste câteva săptămâni”, a precizat oficialul PSD pentru Prima News.

Grapini ajunge iar pe listă

În ce privește parteneriatul pe care social democrații îl au cu Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal (PPUSL), preşedintele Consiliului Naţional al PSD a spus că europarlamentarul Maria Grapini ar putea fi nominalizată din nou pentru un loc în legislativul european.

Cred că doamna Grapini va fi pe lista noastră, dar nu am decis asta. Noi avem o colaborare cu PPUSL, dar nu am decis încă nici câți dintre noi vom fi, dacă vor fi liste comune, de exemplu cu PNL atunci se schimbă și mai mult situația. Va trebui să rearanjăm listele și să încercăm să facem altfel”, a declarat Dîncu, menționând că parteneriatul e format din „două și jumătate, aproape trei” partide.

Potrivit președintelui Consiliului Naţional al PSD, formațiunea ar vrea să obțină „în jur de 12 posturi” dar crede că ar „putea obține și 13, pe redistribuire”. Iar dacă PSD va decide să facă alianță cu liberalii, atunci „în total pachetul ar fi de 20 de posturi la europarlamentare”, a mai spus Dîncu.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, duminică, că vrea să candideze la alegerile europarlamentare din acest an, pe listele PSD, având susținerea organizației de la Sectorul 2.

În septembrie 2023, eurodeputații au aprobat decizia Consiliului European de a crește cu 15 numărul de locuri în Parlamentul European până la 720 pentru legislatura 2024-2029, dar numărul membrilor din România a rămas neschimbat - de 33.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț