Cum devine Ministerul Proiectelor Europene un „măr otrăvit“

0
Publicat:

UDMR nu va accepta Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în locul Dezvoltării, refuz care vine în contextul în care MIPE va fi portofoliul pe care va exista din ce în ce mai multă presiune, din cauza restanțelor și a numeroaselor reforme pe care le are de făcut Guvernul.

PSD și PNL vor să-i dea MIPE lui Cseke Attila (centru), acum la Dezvoltare FOTO Inquam Photos

Refuzul clar pentru primirea MIPE a venit prin vocea lui Kelemen Hunor, într-un interviu acordat Europa FM. „MIPE nu intră în calculele noastre. Acolo Boloș face o treabă foarte bună. Cei care au făcut treabă să continue. Nu căutăm noi MIPE”, a fost răspunsul elegant al șefului UDMR. Însă partidele din Coaliție știu că portofoliul, deși acum echipat generos cu un număr mai mare de funcționari, trebuie să gestioneze din ce în ce mai multe reforme întârziate, pentru că MIPE e minister-coordonator privind PNRR.

Prima este a pensiilor speciale, unde săptămâna următoare e dat votul pe proiect, dar Coaliția deja se așteaptă ca legea să nu treacă de CCR din prima. A doua reformă, din punct de vedere al calendarului PNRR, este a pensiilor publice, care trebuia să fie la cheie la 31 martie, dar până acum nici măcar nu au început discuțiile în Coaliție. A treia e cea a salarizării, care deși ar fi trebuit începută de câteva luni, ca la final de iunie să fie gata, Guvernul vrea să aibă schița de proiect gata la 15 iunie, ca o lună și jumătate să o discute cu partenerii sociali, iar doar la 1 septembrie să fie în Parlament.

În așteptarea plăților

În urmă cu o lună, într-un răspuns pentru „Adevărul”, MIPE anunța că are „în curs de realizare” aproximativ 40 de jaloane și ținte, iar acestea erau pentru trimestre din urmă (T3/2022; T4/2022; T1/2023), fără cele din actualul trimestru (T2/2023 – adică perioada aprilie-iunie).

Guvernul încă așteaptă soluționarea clarificărilor pentru a putea fi făcută plata cu numărul doi din PNRR, depusă din decembrie 2022, dar pentru care au fost cerute noi și noi detalii în ultimele luni. La final de iunie-început de iulie ar trebui depusă cealaltă cerere de plată, din care face parte, ca reforme îndeplinite, inclusiv cea a pensiilor speciale și cea a legislației penale (cele două Coduri penale tocmai revin în Parlament, după ce părți din acestea au fost declarate neconstituționale).

Ministerele „fără acces”

Liderul UDMR a vorbit și de un alt aspect, în interviul dat la Europa FM. Întrebat dacă vor renunța la Ministerul Dezvoltării, Kelemen Hunor a punctat: „Eu am avut oferte. Eu nu pot să explic nici opiniei publice, nici colegilor, nici mie de ce trebuie să renunț la Dezvoltare. Ponderea se calculează diferit. Nu este una matematică, ci una politică. Am făcut asta și în 2021 și 2020. Sunt 6 ministere unde eu nu am acces”, a afirmat vicepremierul cu referire la ministerele care au reprezentant în CSAT.  

Cele șase ministere care au reprezentant în CSAT sunt: Interne, Apărarea, Finanțele, Justiția, Economia și Afacerile Externe. Niciunul dintre acestea nu au avut până acum un reprezentant al UDMR în frunte. De asemenea, de la nivelul premierilor și vicepremierilor, doar premierul e în CSAT.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”