Daniel Băluță, ironic la adresa lui Ilie Bolojan: „Îmi cer scuze pentru delictul de opinie pe care l-am comis astăzi”

0
Publicat:

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 și președinte al PSD București acuză, vineri seară, sancționarea „delictului” său de opinie și spune, pe un ton ironic, că își cere scuze pentru că „și-a permis” să exprime public opinii împărtășite, în viziunea sa, de „milioane de români”.

Daniel Băluță susține că se teme de răzbunări politice. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

„Domnule Prim-ministru, îmi cer scuze pentru delictul de opinie pe care l-am comis astăzi. Îmi cer scuze pentru că mi-am permis să spun public ceea ce simt și gândesc atât eu, cât și milioane de români. Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să lucrez la Planșeul Unirii și că mi-am asumat responsabilitatea pentru una dintre cele mai dificile lucrări de o importanță strategică pentru București. Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să finalizez cu maximă seriozitate procedura de realizare a documentației tehnice, a celei de licitație publică, precum și buna derulare a lucrărilor de refacere integrală și de punere în siguranță a centrului orașului”, scrie Daniel Băluță într-o postare publicată vineri pe pagina de Facebook a PSD București.

Ironiile sale vin după o altă rundă de atacuri la adresa premierului Ilie Bolojan.

Edilul enumeră, în postarea sa, o serie de alte proiecte pe care le consideră realizări ale administrației locale:

De asemenea, îmi cer scuze că mi-am permis să-i informez pe cetățenii Bucureștiului cu privire la toate modificările pe care șantierul de la Planșeul Unirii le-a produs în traficul rutier și în cel pietonal, tocmai pentru ca oamenii să circule în siguranță pe toată perioada lucrărilor. De asemenea, domnule Prim-ministru, îmi cer scuze pentru că mi-am permis să aduc în România 5 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile. Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli. Și îmi cer scuze pentru orice altceva mai doriți dumneavoastră”.

În același mesaj, Băluță subliniază că banii administrați de Guvern și de autoritățile locale sunt „banii românilor”, nu ai unei persoane sau instituții.

„Banii Guvernului sunt, la fel ca și cei ai Sectorului 4, banii românilor. Nu sunt nici ai dumneavoastră, nici ai altcuiva”, scrie primarul Sectorului 4.

Edilul își exprimă și temerea că ar putea exista răzbunări politice:

„Cu speranța că nu vă veți răzbuna, că nu veți închide șantierele la care lucrăm împreună sau orice altceva (?) vă asigur că voi face tot ceea ce este omenește posibil pentru bunăstarea românilor”.

Postarea vine după alte atacurile din aceeași zi - nu doar ale lui Daniel Băluță, ci și ale PSD - la adresa premierului Ilie Bolojan, după ce Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că economia României a intrat oficial în recesiune tehnică.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”