Cum se schimbă șansele de intrare completă în Schengen cu doi vicepreședinți în PE. Ștefănuță: „Cred că va trebui să așteptăm alegerile parlamentare din Austria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar urma să aibă câștiguri majore după reușita europarlamentarilor Nicu Ștefănuță și Victor Negrescu, precum un drum mai ușor către aderarea completa la spațiul de liberă circulație Schengen.

Nicu Stefanuta a fost ales vicepresedinte al PE FOTO Eduard Enea

Nicu Ștefănuță și Victor Negrescu au fost ambii numiți vicepreședinți în noul Parlament European, o premieră pentru România, susținută de Verzi și socialiști respectiv, ceea ce ar putea aduce avantaje țării noastre.

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European susținut de partidul verzilor, a discutat despre numirea sa în funcție, beneficiile pentru România de a avea doi vicepreședinți în PE și despre impactul posibil asupra aderării României la spațiul Schengen terestru, într-un interviu pentru Antena 3 CNN.

„Eu voi lucra pe temele pe care am făcut și campanie, pe criza locuințelor pentru tineri, tinerii nu-și mai permit casă, nu avem su suficiente locuințe sociale, o chirie este foarte scumpă în Cluj, în București, în Timișoara, în Iași, în multe din orașe creditele la bancă sunt foarte, foarte scumpe. Deci voi lucra pe această dimensiune, care e foarte importantă, și mă voi mai lucra și pe temele care îmi sunt mie specifice, sănătatea mintală, decontarea terapiei în România, pentru că avem o criză de sănătate mintală, drepturile femeilor și oprirea violenței împotriva femeilor, garantarea dreptului la avort, multe din temele astea cu care am făcut campanie acasă. Transportul public - avem orașe sufocate, avem schimbări climatice care ne dau vremea peste cap, avem caniculă și furtuni nemaivăzute (...) Trebuie să ne batem ca mai mulți români să fie printre funcționari, să aibă funcții de top, să fie aibă funcții de conducere. Mie nu-mi place retorica unora din politică, care dau vina cumva pe Bruxelles, uitând că și noi facem parte din această mașinărie, din acest mecanism. Iată că avem doi vicepreședinți, 33 de europarlamentari, un comisar, un vot cu veto în Consiliu, adică nu suntem chiar săracii Europei”, a punctat Ștefănuță în cadrul interviului.

În privința așteptărilor pentru mandatul său, Ștefănuță a exprimat scepticism și îngrijorare față de provocările internaționale și interne, inclusiv poziția ambivalentă a SUA față de NATO și ascensiunea extremei drepte. El a accentuat importanța educării tinerilor votanți pentru a înțelege democrația și procesul electoral.

Despre aderarea la Schengen, Ștefănuță a afirmat că este încrezător că Schengenul terestru va fi rezolvat după alegerile parlamentare din Austria și a menționat posibilitatea unui acord cu guvernul austriac, subliniind că România este deja în Schengenul maritim și aerian. 

„Eu cred că va trebui să așteptăm alegerile parlamentare din Austria, care sunt toamna asta. După cum am văzut rezultatele de la europarlamentare, veștile nu sunt grozave din Austria, dar nu prea avem altceva ce face acum. Și în cazul Olandei rezultatele au fost destul de proaste la alegeri, dar totuși Olanda nu s-a opus. S-ar putea să facem de pe acum un deal, un acord cu guvernul lui Nehammer. Suntem cu un picior în autobuz, suntem în Schengen maritim și aerian și atunci mai trebuie cel terestru”, a mai spus europarlamentarul independent, Nicolae Ștefănuță.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online