CTP spune că Georgescu vrea o revoluție bolșevică în România și în Europa: „Cum să împaci dreapta neagră cu stânga roșie?”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a explicat cum Călin Georgescu își prostește în față susținătorii după cea mai recentă afirmație a acestuia potrivit căreia „Chiaburii de la Bruxelles vor pleca”.

Cristian Tudor Popescu. FOTO Facebook Cristian Tudor Popescu

„Am spus că nu mai abordez rațional zicerile lui cg, deoarece adepții lui sunt mândri să fie iraționali, ignoranți și violenți. Și deștepți pentru că dau cu degetul pe telefon. Totuși, ceva mă împinge să mai încerc o dată: modul aproape experimental în care idolul lor calcă la blană pedala prostirii în față –  «Ia să vedem, o s-o înghită și pe-asta?». De fapt, nu el, ci aceia care-i scriu discursurile ținute din raiul bine luminat al sufrageriei sale”, a scris CTP, duminică, pe Facebook.

Deschiaburirea - „Așa s-a numit arestarea, omorârea, deportarea țăranilor care se opuneau colectivizării”

În postarea sa cu titlul „Deschiaburirea Europei”, Cristian Tudor Popescu a analizat cea mai recentă zicere sonoră a lui Călin Georgescu.

«Chiaburii de la Bruxelles vor pleca». Chiar așa a cuvântat aseară Mesia cu Macete: chiaburii. Un cuvânt care practic nu mai există în româna uzuală. La fel de rar era folosit acest turcism și înainte de 1945; comuniștii au fost cei care l-au vehiculat intens ca echivalent al rusescului «kulak», cum numeau bolșevicii țăranii care trebuiau jefuiți de bunuri în procesul colectivizării. «Deschiaburirea», așa s-a numit arestarea, omorârea, deportarea țăranilor mai mult sau mai puțin înstăriți care se opuneau colectivizării după modelul sovietic până în 1962”, spune gazetarul.

Cristian Tudor Popescu consideră că Georgescu „se raliază ideologiei bolșevice” când  numește conducerea Uniunii Europene „chiaburi”, care trebuie alungați.

„Nu-i de mirare, de vreme de același cg califică condamnarea în Parlament a comunismului din 2006 drept «o rușine». Carevasăzică, cg vrea o revoluție bolșevică în România și în Europa. Bun așa, dar cum se pupă asta pe gură cu glorificarea de către același cg a Mișcării Legionare, a lui Zelea Codreanu și Ion Antonescu, adică extrema dreaptă, adversari feroce ai comunismului? «Suntem cegiști, suntem fascisto-comuniști!» – așa ar trebui să strige românoșii împachetați în tricolor ai lui cg, admiratori ai celor mai mari nenorociri care au lovit România în secolul XX”.

„Noi muncim, nu gândim!”

Celebrul gazetar se întreabă retoric: „Cum să împaci dreapta neagră cu stânga roșie?”:

„Mă gândesc, întrucât nu mă pot dezbăra de viciul ăsta dezgustător. Având în vedere că ambele urăsc de moarte intelectul rațional, vor să-l scoată din capul oamenilor, eventual cu toporul, propun fanilor MîRGA o formulă unificatoare, datând din 1990, mândră, scurtă și sănătoasă: «Noi muncim, nu gândim!». Iar cg va însemna «crima gândului»”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare