Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut o întâlnire informală cu Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu, Victor Ponta şi Traian Băsescu au discutat despre numirea viitorului premier  FOTO Adevărul

Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seara, că a participat, miercuri, la o întâlnire informală cu şeful statului, Traian Băsescu, discuţia dintre cei doi orientându-se asupra modului în care se va proceda în continuare şi asupra desemnării lui Victor Ponta ca premier.

Preşedintele PNL a declarat că nu este vorba despre un pact între USL şi Traian Băsescu, precizând că USL nu a renunţat la poziţiile sale publice.

"A fost o întâlnire informală, miercuri seară. Nu am motive să evit răspunsul, nu a fost o întâlnire secretă, ci informală. Asta nu înseamnă pact, nu înseamnă înţelegere sau renunţarea la poziţiile publice adoptate. Întâlnirea a avut loc, subiectul de discuţie a fost cum vom proceda mai departe, în posibila criză în care ne aflăm. Din punctul de vedere al meu şi al colegilor din USL, se prodedează normal, iar Victor Ponta e desemnat premier. Nu s-a cedat, nu s-a dat, nu s-a promis, nu s-a târguit nimic în schimbul acestui lucru. Asta s-a discutat. Sunt primul care o spun public. Nu a semnat nimeni în numele USL ceva, nu s-a angajat nimeni la vreun compromis", a declarat Crin Antonescu, pentru postul de televiziune Antena 3.

Acesta a precizat că părţile prezente la întalnire s-au despărţit cu concluzia de "a se proceda normal". "Fară să am nimic de ascuns, mai multe despre acest subiect eu nu spun", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a negat faptul ca Traian Băsescu ar fi devenit "partener" al USL, afirmând că, pentru USL, preşedintele rămâne ceea ce a fost şi înainte de campania electorală: "persona non grata".  Antonescu a explicat că întâlnirea de la Cotroceni nu a fost făcută publică pentru că nu avea "relevanţă".

Premierul Victor Ponta a confirmat, la randul său, că a participat miercuri seara la întâlnirea informală cu preşedintele Traian Băsescu, dar a refuzat să dezvăluie despre ce s-a discutat. "Eu nu povestesc din întâlniri informale", a spus Ponta, precizând însă că scopul discuţilor a fost acela de a evita o noua criză politică.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"