Constantin Toma îl contrazice pe Grindeanu: „Sunt mulţi colegi care susţin ca Bolojan să rămână prim-ministru”
0Primarul Buzăului, Constantin Toma, a spus joi, 2 aprilie, că sunt mulţi colegi social-democraţi care îl susţin la guvernare pe premierul Ilie Bolojan. Declarația vine după ce președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a numit „bolojenist”, spunând că e singurul social-democrat care susține actuala Coaliție.
„Îmi pare foarte rău, dar sunt mulţi colegi care susţin actuala situaţie în sensul în care Bolojan să rămână prim-ministru pentru că face treabă bună. Poate a avut unele excese, poate, eu ştiu, nu e un comunicator extraordinar, dar este omul potrivit la locul potrivit, în aceste vremuri nepotrivite, pentru că este primul om care după 1990 încearcă să salveze situaţia României şi să creeze un viitor mai bun pentru această ţară.
Ai un acord politic, rotativa este anul viitor în luna aprilie, iar Bolojan nu poate fi schimbat, dacă va fi schimbat, decât de partidul lui şi aşa este şi normal. PSD-ul va pierde din imagine prin acest efort. Riscă să ajungă inclusiv în opoziţie. În momentul ăsta, lumea spune că PSD-ul este şi la guvernare, şi în opoziţie.
Dacă va ieşi de la guvernare, nu va mai fi evident nici la guvernare, dar nici în opoziţie, pentru că în opoziţie majoritatea este AUR împreună cu aliaţii săi. Deci PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu”, a declarat, pentru Agerăres, primarul municipiului Buzău.
El a precizat că, pentru PSD, ancheta DNA la Autoritatea Rutieră Română (ARR) reprezintă „o lovitură”, referindu-se la cazul în care este implicat Cristian Anton, șeful instituției și fost șef de cabinet al lui Grindeanu.
„Avem şi noi bolojenistul nostru, evident, Toma de la Buzău”
Miercuri, Grindeanu a declarat, după reuniunea regională a organizațiilor București–Ilfov, că cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat punctul de vedere aici au cerut ca partidul să părăsească actuala coaliție de guvernare.
Liderul social‑democrat a precizat că, în toate cele șase întâlniri regionale organizate până acum, doar o singură persoană a susținut continuarea guvernării în formula actuală.
„Pe 20 avem votul şi astăzi desfăşurătorul a fost acelaşi ca în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situaţia la zi (...) imaginea guvernării, autoevaluarea vizavi de prezenţa noastră în Coaliţie şi în guvern. După aceea am prezentat scenariile în care putem intra odată cu votul din 20 aprilie”, a spus Grindeanu.
Potrivit social-democratulului, atmosfera din filialele partidului este similară peste tot în țară:
„Un singur român s-a exprimat în toate cele şase întâlniri regionale cum că ar fi bine să continuăm în acelaşi mod. Avem şi noi bolojenistul nostru, evident, Toma de la Buzău. În rest, nici măcar o persoană, la cele şase întâlniri regionale, n-a spus că ar trebui să continuăm în forma actuală”.