Conducerea comisiilor parlamentare, la mâna USL. PDL, înfrângere pe toate fronturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USL domină zbrobitor Parlamentul şi comisiile parlamentare FOTO gov.ro

Victoria zdrobitoare obţinută de USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie se reflectă şi în conducerea Comisiilor parlamentare. Comparativ cu 2008, când PSD şi PDL îşi împărţeau şefia Comisiilor celeor două Camere, în actualul Legisltiv USL şi-a instalat preşedinţi în mai mult de jumătate din Comisii, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor.

În urma scrutinului strâns din 2008,  la Camera Deputaţilor, PSD şi PDL şi-au instalat şapte preşedinţi de comisii, în timp ce PNL doar trei. Un mandat le-a fost atribuit minorităţilor, iar UDMR era reprezentată în fruntea Comisiei de politică externă de Laszlo Borbely.

În legislatura 2012-1016,  la nivelul Cemerei Deputaţilor, USL va conduce nu mai puţin de 13 din cele 19 comisii parlamentare. Eşecul usturător al democrat-liberalilor se reflectă şi la acest nivel, deputaţii PDL urmând să conducă doar două comisii. Mircea Toader va fi liderul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în timp ce Eugen Tomac, singurul candidat ARD care a căştigat colegiul în care a candidat, vă conduce Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor tării.

Tot două comisii parlamentare din Camera Deputaţilor vor conduce şi deputaţii PP-DD. Liliana Mincă, fosta şefă a Loteriei se va îngriji de Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, în timp ce Daniel Oajdea, fost deputat PDL, a ajuns preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţii.

Deputatul UDMR Laszlo Borbely a rămas preşedintele Comisiei de politică externă, iar Nicolae Păun, reprezentant al minorităţilor, îşi va continua mandatul în fruntea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Cum se prezintă situaţia la Senat

Negocierile dintre partide arată clar majoritatea USL şi la nivelul Senatului. Din cele 18 comisii Senatului, USL deţine şefia în 14 dintre acestea. Restul de patru sunt împărţite două pentru PDL şi câte una pentru PPDD şi UDMR.

Faţă de Legislatura 2008-2012 nu sunt modificări semnificative. Comisiile care aparţineau PSD, PNL şi PC au fost oferite tot USL, în timp ce PDL a pierdut patru comisii.

În schimb, putem observa că USL şi-a recompensat cu funcţii de preşedinte numele grele, care nu au prins Guvernul.

Comisia economică, industrii şi servicii a fost condusă, în perioada 2008-2012, fost condusă de Varujan Vosganian de la PNL. Între timp, Vosganian a devenit ministru al Economiei, iar locul său a fost luat Iliescu Lucian, tot de la PNL.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost recompensat cu şefia Comisiei din Senat pentru pierderea funcţiei ministeriale. În Legislatura 2008-2012, această Comisie a fost condusă de Moga Nicolae, de la PSD.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – În Legislatura 2008-2012 această comisie a fost condusă de social-democratul Toni Greblă. Pentru 2012-2016 s-a făcut rocada, iar şefia a trecut la PNL. Tudor Chiuariu, după ce a fost vehiculat ca viitor ministru al Justitţiei, este preşedinte, iar Toni Greblă este vicepreşedinte

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a primit şefia comisiei din Senat, în schimbul funcţiei ministeriale. În Legisaltura 2008-2012 această Comisiea a fost condusă de Mihail Hărdău de la PDL.

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – Această comisie a aparţinut PDL, în Legislatura 2008-2012, prin intermediul lui Başa Petru. În Legislatura 2012-2012 şefia va fi deţinută de Liviu Pop, de la PSD. Pop a fost unul dintre numele care au ieşit din schema guvernamentală la ultimele negocieri interne ale USL.

Comisia pentru regulament – Liberalii şi-au păstrat această Comisie. Dacă în Legislatura 2008-2012, funcţia a fost deţinută de Dumitru Constantin, în 2012-2016 funcţia îi revine lui Ioan Ghişe.

Comisia pentru politică externă – Fostul vicepreşedinteal Senatului, Filip Petru, este liberalul care va conduce această Comisie. El îi ia locul lui Titus Corlăţean de la PSD, care între timp a devenit ministru de Externe în guvernul Ponta II.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii – Această Comisie a fost pierdută de liberali în dauna celor de la PDL. Dacă în 2008-2012 şefia a fost asigurată de Marius Nicoară, de la PNL, în Legislatura 2012-2016 funcţia i-a revenit lui Gheorghe Flutur de la PDL.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – Această comisie este singura care este condusă de UDMR. Dacă în Legislatura 2008-2012, şefia a fost deţinută de Gyorgy Frunda, în Legislatura 2012-2016 această funcţie i-a revenit preşedintei organizaţiei de femei din UDMR,  Biro Rozalia

Comisia permanentă a românilor de pretutindeni – Rezultatul slab al USL în Diaspora se reflectă şi la nivelul comisiei parlamentare. Dacă în Legislatura 2008-2012 şefia a fost deţinută de Badea Viorel Riceard, în Legislatura 2012-2016 aceasta revine PPDD prin Marin Nicolae. Această funcţie îi revine după scorul spectaculos obţinut la alegerile din 9 decembrie în Diaspora.

Chiar dacă Opoziţia deţine conducerea unor Comisii parlamentare, decizia este tot în mânile celor de la USL. Ei au majoritate în toate Comisiile, iar deciziile se iau cu o majoritate simplă de 50 plus 1.

Rolul Comisiilor parlamentare este unul important în funcţionarea Parlamentului. Aici se analizează proiectele legislative şi apoi sunt trimise în Plen pentru a fi adoptate.

Anul 2012 a fost unul zbuciumat, dar finalul a consfinţit victoria categorică a USL la alegerile din 9 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese