Concluziile discuțiilor Boloș-PNL: liberalii votează bugetul pe 2024. „Va fi anul cu zero creşteri de taxe şi impozite”

0
Publicat:

Ministrul Finanţelor a avut luni o discuţie cu deputaţii PNL pe bugetul pe 2024, subliniind că banii pentru cele două creșteri de pensii în 2024 au fost cuprinşi în buget şi urmează o decizie pe majorarea salariilor profesorilor. Mai mult, a dat garanții că nu va fi crescut vreun impozit sau taxă

Boloș și Guvernul din care face parte vine cu bugetul în plen până pe 22 decembrie FOTO Inquam Photo

Marcel Boloş a declarat că au fost discutate liniile mari ale bugetului pentru anul 2024, prima componentă de buget fiind cea cu referire la cheltuielile cu pensiile, atât pe componenta de ajustare a acestora cu inflaţia de la 1 ianuarie cât şi recalcularea de la data de 1 septembrie, pentru prinderea acestor sume în buget, lucru pe care l-a menţionat în cadrul şedinţei, pentru a avea siguranţa surse de finanţare pentru aceste tipuri de cheltuieli. „Deci, banii pentru ceea ce înseamnă atât ajustarea cât şi recalcularea pensiilor, au fost cuprinşi în proiectul de buget pentru anul 2024”, a afirmat Marcel Boloş la Parlament.

Ministrul a punctat că al doilea lucru este cel cu privire la drepturile profesorilor şi la ceea ce înseamnă cheltuielile suplimentare ale bugetului de stat, „urmând ca să se convină asupra mecanismului de ajustare şi de indexare, sau majorare a salariilor profesorilor, în zilele următoare, şi să aibă din acest punct de vedere o decizie finală”. „Aici discutăm de impactul bugetar suplimentar pe care l-au generat şi îl generează revendicările profesorilor pentru majorările salariale”, a completat ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş a mai spus că cel de al treilea lucru discutat cu grupul parlamentar al PNL este cel cu privire la investiţii, mai ales cele din bugetul de stat pentru programul Anghel Saligny, decizia fiind ca acest program să fie susţinut în anul 2024, fiind vorba de proiecte de infrastructură folositoare pentru ceea ce înseamnă comunităţile locale.

„Al patrulea lucru este cel cu privire la Pilonul II de pensii, mai ales solicitarea potrivit căreia să evităm orice discuţii pentru ceea ce înseamnă impozitarea progresivă sau orice tipuri de impozitare a contribuţiei la pilonul 2 de pensii, PNL rămânând un aparator al pilonului 2 de pensii şi al susţinerii tuturor celor care contribuie la Pilonul 2”, a mai spus Boloş.

Demnitarul a precizat că „discuţiile au fost concentrate asupra elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli, pe partea de venituri unde anul 2024”. „Aşa cum se cunoaşte, va fi anul cu zero creşteri de impozite şi taxe, deci va fi un an în care vom beneficia de predictibilitate, pentru ceea ce înseamnă bugetul şi execuţia bugetară şi mediul de afaceri va putea să îşi ia în calcul un plan de afaceri cu elemente de predictibilitate şi stabilitate”, a precizat Boloş. 

Precizările lui Florin Roman

Florin Roman, vicepreședinte al PNL, a venit cu precizări după întrevederea aleșilor cu Boloș. „Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Ioan Bolos, a obținut azi susținerea deputatilor liberali pentru votul pe bugetul de stat pe anul 2024, întrucât proiectul prevede cerințele PNL: Zero taxe și impozite noi în 2024 - solicitare PNL acceptată; Continuarea investițiilor de pe programul național liberal „Anghel Saligny” - solicitare PNL acceptată; Bugetate sumele pentru creșterile salariale din educație și finanțarea posturilor pentru medici rezidenți - solicitare PNL acceptată; PNL rămâne garantul și gardianul Pilonului II de pensii - solicitare PNL acceptată”, a afirmat Florin Roman.

Potrivit vicepreședintelui PNL, până pe 22 decembrie va fi adoptat bugetul de stat în plenul Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort