Concluzia lui Iohannis după discuția cu liderii Coaliției: Continuarea negocierilor până răspund cerințelor profesorilor

0
Publicat:

Președintele României a venit cu precizări despre discuția purtată cu liderii Coaliției și ministra Educației, Ligia Deca, fiind stabilit faptul că trebuie continuate negocierile până când acestea vor răspunde solicitărilor venite de la profesorii protestatari.

Klaus Iohannis și liderii din Coaliție FOTO Presidency

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 31 mai 2023, la Palatul Cotroceni, discuții cu liderii coaliției de guvernare, Președintele Partidului Național Liberal, Premierul Nicolae Ciucă, și Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învățământ. La întâlnire a mai participat și ministrul Educației, Ligia Deca. În cadrul discuțiilor au fost analizate revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor”, arată comunicatul Administrației Prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice. Președintele României le-a solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”, mai punctează sursa citată.

De altfel, de la 13.30 a început o nouă rundă de discuții între Guvern și reprezentanții sindicatelor din educație.

Ce spune președintele Federației Părinților

Iulian Cristache, președintele Federației Părinților a transmis că sistemul educațional a ajuns foarte jos și revendicările profesorilor sunt 100% îndreptățite. Acesta afirmă că susține profesorii și că părinții pot accepta o decalare a examenelor, dacă nu va exista consens. „Nu înțelegem de ce Guvernul și Administrația Prezidențială nu găsesc soluții”, a transmis părintele.

„Copiii nu trebuie să ajungă victime colaterale. Aceste examene trebuie să fie susținute, să găsim o soluție de comun acord împreună cu sindicatele și ministerul Educației și aceste examene să fie susținute! Mai departe, dacă vor să continue cu greva până la începutul anului școlar, sunt sigur că vor fi susținuți de părinți, dar nu în detrimentul copiilor noștri. Suntem alături de sindicate dar până la a influența calendarul examenelor sau până a fi împotriva propriilor noștri copii. Bănuiesc că și profesorii au elevi în anii terminali, poate chiar nepoți. Trebuie să gândim într-o cheie echilibrată și nu în care disputa să meargă la nesfârșit”, mai precizează Iulian Cristache, președintele Federației Părinților.

Care este noua ofertă a guvernanților

Surse politice din Coaliție au declarat pentru „Adevărul” că noua ofertă a Guvernului pentru profesori constă în: majorare salarială de 25-30%, începând cu 2023, în raport cu salariul minim și restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a vrut să facă noi comentarii referitoare la salarizarea cadrelor didactice, deși a fost întrebat la Parlament de noile propuneri și cum vede posibilitatea unor creșteri. 

Greva profesorilor este cea care a dat peste cap și planurile pentru schimbarea premierilor, care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută, dar a fost amânată, fără a fi dat o dată ulterioară clară, până la rezolvarea crizei cauzate de proteste.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima