Coaliția pune iar frână la reforma pensiilor speciale

0
Publicat:

Graba Coaliției pentru a rezolva reforma pensiilor speciale a ținut doar câteva zile. Acum e luat un răgaz de aproape două săptămâni, pentru primirea de noi puncte de vedere, de la ministere, sindicate și Comisia Europeană.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, nici nu s-a prezentat la comisie FOTO Inquam

Liderii Coaliției stabiliseră cu doar o săptămână înainte să urgenteze adoptarea acestui proiect, iar miercurea aceasta să fi fost deja trecut de Camera Deputaților. Tot demersul a început cu stângul, după ce Ministerul Muncii l-a trimis abia marți seară, fiind un document de 119 pagini. Pe lângă faptul că prin prevederile asumate de Guvern și de liderii Coaliției nu este eliminată integral nicio pensie specială, acum Puterea cere iar dezbateri largi.

Primul semnal a fost dat de Adrian Solomon, președintele Comisiei de muncă din Camera Deputaților, adică forul unde e purtată discuția principală pe subiect. Solomon i-a anunțat pe sindicaliștii din zona de apărare și ordine publică faptul că pot veni cu amendamente până marți.

Însă „lovitura” finală a venit la închiderea primei dezbateri, când Solomon a precizat că în termen de zece zile ministerele trebuie să transmită puncte de vedere. „Ideea este destul de clară că, pe lângă punctul de vedere al ministerelor, aşteptăm şi un feedback din partea Comisiei Europene”, a mai spus Solomon. Termenul de zece zile înseamnă finalul săptămânii următoare, ceea ce înseamnă că prima discuție aplicată poate avea loc doar pe 12 iunie. Prin urmare, și în varianta optimistă, un vot va fi dat cel mai devreme la jumătatea lunii iunie.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, deși pentru o discuție se pregăteau și cei de la Comisia buget-finanțe (fiind tot comisie raportoare), și acolo așteaptă reînceperea dezbaterilor de la Comisia de muncă. Avize mai trebuie să vină și de la Comisia juridică și cea de apărare.

Sesiunea extraordinară, luată în calcul

Aleșii din partidele Coaliției deja au fost puși în temă că e posibilă o sesiune extraordinară pentru votarea unor proiecte importante. Un astfel de proiect este cel referitor la pensiile speciale. Însă și aici este o nuanță. Ar fi vorba de un vot pe proiectul revenit de la Curtea Constituțională, în cazul în care legea pică la CCR. Iar juriști din interiorul Puterii susțin că dincolo de conținutul legii, o problemă e legată de faptul că dacă sunt adoptate toate amendamentele venite de la Guvern, atunci ar fi modificări substanțiale față de forma de la Senat. Prin urmare, ar fi încălcat principiul bicameralismului, adică între forma de la un for și cea de la celălalt for legislativ sunt schimbări majore, ceea ce a dus la neconstituționalitatea multor proiecte de lege.

În paralele, Coaliția ar trebui să lucreze atât la noua lege a salarizării, dar și la cea a pensiilor publice. În ceea ce privește legea salarizării, deocamdată au început discuțiile exploratorii cu sindicatele, nefiind schițată vreo variantă a inițiativei, în condițiile în care conform PNRR, legea trebuia să fie gata la 30 iunie.

În ceea ce privește pensiile publice, în prezent sunt două variante de proiect, dar acestea nu au fost negociate în Coaliție și nici nu au fost puse în vreo procedură de avizare ministerială.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”