Ciucă: Viitorul nostru este în UE și în NATO. Nimeni și nimic nu trebuie să ne clatine această opțiune

0
Publicat:

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat că România se confruntă cu numeroase provocări, de la cele de securitate la cele economice, însă trebuie menținut cursul alături de UE și NATO și s-a declarat încrezător că această opțiune nu va fi schimbată.

Nicolae Ciucă, președintele PNL FOTO Inquam Photos

Ziua Națională este un prilej pentru noi toți de a onora un moment de vârf al istoriei noastre.  Pe 1 decembrie 1918, întreaga clasă politică s-a unit pentru a exprima voința românilor de a fi împreună, de a avea o țară puternică și unită.  A fost un moment cu adevărat înălțător și pilduitor, în care românii au putut să vadă că atunci când sunt uniți, niciun obiectiv nu este prea mare.  Noi, reprezentanții clasei politice de azi, trebuie să învățăm din această lecție. Și trebuie să-i urmăm învățămintele”, a afirmat Nicolae Ciucă.  

Prin deciziile pe care le luăm, să fim mereu conștienți că istoria, așa cum o cunoaștem, a fost clădită prin faptele de zi cu zi ale înaintașilor noștri.  Să nu uităm nicio clipă că deciziile noastre de azi vor deveni istoria de mâine a României. Avem nevoie de o astfel de înțelegere a lucrurilor. Mai ales în actualul context internațional.  Traversăm un moment complicat. Amenințărilor de securitate li se adaugă cele economice. Iar la toate acestea se adaugă și provocările competiției lumii moderne”, a completat numărul 2 în stat.

Trebuie să apărăm oamenii de creșterile de prețuri și de inflație. Trebuie să asigurăm un nivel de trai din ce în ce mai ridicat cetățenilor acestei țări prin creșterea veniturilor. Toate acestea nu se pot realiza fără o economie puternică și funcțională. Iar o economie puternică și funcțională se bazează pe investiții crescute din trei surse (investiții private străine, investiții din fondurile europene și investiții de la bugetul țării). Dacă vrem o țară bogată atunci trebuie să investim în economia ei. Dacă vrem o țară liberă, trebuie să investim în democrația ei. Dacă vrem o țară sigură, trebuie să investim în apărarea ei”, a mai explicat președintele PNL.

Răspusuri și responsabilitate

Avem nevoie de răspunsuri la toate aceste provocări. Dar, cel mai important, avem nevoie de multă responsabilitate. În vremuri tulburi se nasc idei tulburi și apar mișcări politice periculoase, care vor să schimbe buna funcționare a societății.  România are capacitatea să înfrunte toate greutățile și să-și croiască un viitor prosper dacă întreaga clasă politică va înțelege să fie responsabilă.  Avem cele mai extinse garanții de securitate pentru că suntem stat membru al NATO.  Avem la dispoziție sume record pentru investiții mari în toate domeniile, pentru că suntem stat membru al Uniunii Europene”, mai susține Ciucă.

Important este să fim înțelepți, coerenți și responsabili în decizii. Să folosim din plin această fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea accelerată a României.  Această dezvoltare trebuie să însemne, în final, familii mai prospere, comunități mai unite, o țară mai puternică și respectată în Europa și în lume.  Partidul Național Liberal este determinat să pună umărul la acest viitor pe care ni-l dorim cu toții. Și pe care noi, liberalii, îl vedem alături de partenerii noștri.   De aceea, de la această tribună a poporului român, vreau să afirm cât se poate de clar și de ferm: viitorul nostru este în Uniunea Europeană și în NATO. Nimeni și nimic nu trebuie să ne clatine această opțiune.  Pentru asta, trebuie să ne unim ca societate și să respingem toate încercările de a ne izola de Uniunea Europeană, de a ne îndepărta de partenerii noștri de dezvoltare”, a arătat liderul PNL.

Anul acesta s-au împlinit 105 ani de la Marea Unire. Este o istorie în care România a fost obligată să treacă prin multe greutăți.  De fiecare dată, însă, am găsit forța pentru a ne ridica și pentru a merge înainte. Prin munca și priceperea poporului român. Prin dorința de a fi o țară unită și puternică.  Asta mă face să cred că vom reuși și pe viitor.  Vreau să mulțumesc poporului român pentru că a știut să fie puternic în momentele de cumpănă. Și că niciodată nu a renunțat la idealurile sale.  Vreau să mulțumesc fiecărui român din țară și din străinătate pentru că prin munca fiecăruia și prin dorința de a se dezvolta, România devine o țară mai bogată, o țară în care ne dorim să trăim”, conchis Nicolae Ciucă.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima