Ciucă: Suntem într-o fază avansată cu implementarea Grupului de Luptă NATO, condus de Franţa, din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă în vizită la baza aeriana Mihail Kogalniceanu FOTO Arhivă / Gov.ro

Nicolae Ciucă a declarat la ceremonia de prezentare a drapelului de luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în România, de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, că suntem într-o fază avansată cu implementarea Grupului de Luptă Multinaţional, condus de Franţa, care urmează să fie amplasat tot pe teritoriul ţării noastre.

„Sunt foarte bucuros să fiu astăzi la baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO”, a spus premierul, arătând că „noile realităţi în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc Estic Aliat, determinate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, au condus la adoptarea unui Nou Concept Strategic al Alianţei, la Summit-ul de la Madrid” care a recunoscut regiunea în care se află ţara noastră „ca fiind de importanţă strategică”. 

„Această decizie a fost susţinută, cu argumente solide, atât de preşedintele României cât şi de preşedintele SUA. Abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO, iar Summit-ul de la Madrid a marcat naşterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă”, a mai spus Ciucă. 

Premierul a mai arătat că, „după 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic SUA-România, preşedintele Biden a reiterat la Madrid angajamentul ferm al SUA faţă de securitatea regiunii Mării Negre, anunţând acţiuni suplimentare pentru întărirea descurajării şi apărării NATO, contribuţii care sunt de o importanţă capitală. Preşedintele Biden a reiterat angajamentul SUA faţă de România. Acestea sunt dovezi reale ale angajamentului SUA faţă de securitatea flancului estic al NATO”. 

„Vreau să vă mulţumesc tuturor, bărbaţi şi femei în uniformă, dislocaţi în România, pentru efortul dumneavoastră şi pentru contribuţia la securitatea noastră. Mulţumesc, de asemenea, familiilor dumneavoastră. Ele sunt adevăraţi stâlpi de susţinere atunci când sunteţi departe de casă.
Divizia 101 Aeropurtată, o unitate cu renume, de elită, are misiunea de a consolida flancul estic al NATO. Dragi militari ai Diviziei 101 Aeropurtată, vă mulţumesc că sunteţi aici şi sunt convins că, alături de militarii români şi de cei al forţelor aliate dislocate aici, vă veţi îndeplini misiunea. Prezenţa dumneavoastră este foarte binevenită. Împreună suntem mai puternici”, a mai spus Ciucă, adresându-se militarilor. 

Premierul a mai anunţat că, „pentru a ne adapta mai bine la această nouă paradigmă de Securitate, suntem într-o fază avansată cu implementarea Grupului de Luptă Multinaţional, condus de Franţa, cu participarea militarilor din Belgia şi Ţările de jos. Acesta va fi ridicat la nivel de brigadă”. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate