Ciucă, la întâlnirea cu premierul Japoniei: România vrea Parteneriat Strategic cu statul nipon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Ciucă i-a transmis omologului nipon că România vrea să aprofundeze relațiile cu Japonia, pentru a fi dezvoltat un parteneriat strategic, mai ales că statul asiatic și Bucureștiul au schimburi importante.

Premierul Nicolae Ciucă și omologul nipon, Fumio Kishida FOTO gov.ro

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Tokyo, o întrevedere, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu delegația Guvernului Japoniei, condusă de prim-ministrul nipon, Fumio Kishida. Ridicarea relațiilor dintre România si Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic este un act politic oportun în actualul context internațional, ce materializează viziunea remarcabilă a fostului prim-ministru Shinzo Abe, în sfera politicii externe, a afirmat prim-ministrul Ciucă”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

România este profund angajată să dezvolte relațiile cu Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic, simbol al recunoașterii legăturii speciale dintre țările noastre, precum și al potențialului semnificativ de dezvoltare bilaterală. Suntem pregătiți să convenim asupra momentului cel mai potrivit pentru semnarea Acordului de Parteneriat Strategic, odată ce documentul va fi finalizat”, a subliniat șeful Executivului român.

Totodată, prim-ministrul a menționat că Japonia este între principalii parteneri ai României în Asia, atât politic, cât și economic, și a apreciat contribuția valoroasă la tranziția și modernizarea țării noastre în ultimii 30 de ani.

Componenta de securitate și apărare

Un punct important al întrevederii a vizat componenta de securitate si apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului Parteneriat Strategic. În acest context, premierul a menționat că, asemenea Japoniei, România este angajată respectării democrației, statului de drept, ordinii internaționale bazată pe reguli si apărării păcii și stabilității. România susține cooperarea între NATO și Japonia pe toate dimensiunile relevante și se opune ferm oricăror încercări unilaterale de schimbare a status quo-ului internațional, mai ales prin forță, a arătat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Convorbirile la nivelul celor doi prim-miniștri s-au concentrat și asupra colaborării economice, având în vedere că Japonia este cel mai mare investitor asiatic în România. „Dinamica recentă a contactelor noastre bilaterale este foarte încurajatoare. Am încredere că oportunitățile oferite de România pentru investiții în domeniile energiei verzi, infrastructurii de înaltă calitate și inovației, producerii energiei nucleare, producției de hidrogen verde și a unor componente optice necesare proiectului Laserului de la Măgurele, dar și continuarea proiectelor aflate acum în derulare - linia de metrou către Aeroportul București, podul suspendat peste Dunăre, linia ferată cu ecartament european Pașcani - Iași - Chișinău – vor pune în valoare potențialul de dezvoltare a relațiilor noastre economice și vor atrage noi tehnologii”, a afirmat premierul Ciucă.

Sprijin pentru Parteneriatul Strategic

Prim-ministrul nipon, Fumio Kishida, a apreciat prezența, la Tokyo, a premierului Romaniei și l-a asigurat de întreg sprijinul pentru încheierea Parteneriatului Strategic și consolidarea colaborării bilaterale, inclusiv pe plan extern, în contextul regional si internațional ce necesită protejarea democrației și a statului de drept.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă efectuează, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia) pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe.

Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, vineri, 8 iulie, la 67 de ani, după ce a fost împuşcat în spate de un bărbat în timp ce ţinea un discurs electoral. Atacatorul, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a folosit un pistol artizanal confecţionat din ţevi de oţel şi un dispozitiv electric de tras. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”